Pe aceeași temă
Romaniei i s-a respins, la inceputul acestei saptamani, noua varianta a Draftului Acordului de Parteneriat prezentata recent Comisiei Europene drept baza a negocierilor prioritatilor de finantare din urmatorul exercitiu financiar 2014 - 2020, documentul fiind considerat imatur, afirma Institutul pentru Politici Publice (IPP), intr-un comunicat, fara a cita o sursa.

IPP, care a avut, in ultimele zile, "discutii la Bruxelles la nivelul conducerii DG Employment si DG Regio, a putut constata cat de rezervati sunt, in acest moment, reprezentantii Comisiei Europene fata de capacitatea Romaniei de a pregati un document fundamentat si vizionar cu domeniile si tintele majore de dezvoltare solicitate spre finantare din fonduri structurale in perioada urmatorilor 7 ani", se arata in acest comunicat, dat publicitatii vineri.
Institutul afirma ca oficialii romani care au purtat discutii sectoriale cu Bruxelles-ul "au cautat mai degraba sa determine o finantare incrementala, cu consecinta nemodernizarii statului, in loc sa profite de oportunitatea data de viitoarele fonduri structurale pentru a schimba major cursul unor domenii retrograde", citand ca exemplu asistenta sociale, unde "s-a constatat ca statul roman nu are determinare, datorita rezistentei sistemului public la schimbare, sa inchida institutiile mari rezidentiale (cu pana la 300 de persoane cu diverse dizabilitati) pentru a dezvolta mai multe servicii in comunitate cu ingrijire superioara per tip de dizabilitate (ingrijire la domiciliu, locuinte protejate in comunitate, centre de zi, etc)".
"Cea mai recenta varianta a documentului de negociere asumata de Guvernul Romaniei nu este profesionista, aprecierea reprezentantilor Comisiei Europene fiind, in opinia Institutului pentru Politici Publice (IPP), o dovada clara a superficialitatii cu care s-au desfasurat consultarile cu segmentele interesate din societate, respectiv a calitatii slabe a consultantei care s-a contractat in ultimele luni pentru a pregati acest document", acuza IPP.
Potrivit sursei citate, "institutiile statului roman se comporta iresponsabil cu privire la oportunitatile de modernizare pe care le ofera viitoarele fonduri europene", ceea ce dovedeste, in opinia IPP, lipsa capacitatii interne de a gestiona procesul de negociere si a interesului pentru selectarea unor "consultanti profesionisti si dedicati".
In privinta regionalizarii, "reprezentantii Comisiei au fost foarte expliciti spunand ca niciun oficial nu a cerut Romaniei sa infiinteze regiuni, nici macar sa descentralizeze Autoritatile de Management la nivel regional".
"Dimpotriva, acestia considera ca nu este de dorit un asemenea proces de descentralizare a AM in Romania, in conditiile capacitatii nationale existente regionalizarea managementului fondurilor europene putand reprezenta in viitor un regres. Facem un apel la Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Liviu Dragnea sa produca orice fel de declaratie, scrisa sau verbala, a unui oficial de la Bruxelles, care sa ii sprijine pledoaria din tara in sustinerea eficientizarii managementului fondurilor europene prin regionalizarea AMurilor", afirma IPP.
In acest comunicat, Romania este caracterizata ca fiind "statul cel mai inapoiat din punct de vedere al stadiului negocierilor cu reprezentantii Comisiei Europene in legatura cu viitorul exercitiu financiar al UE 2014 - 2020".
In aceste conditii, IPP face apel la premierul Victor Ponta "sa trateze cu seriozitate pregatirea acestui document care reprezinta fundamentul modului in care urmeaza sa se cheltuiasca banii in proiecte de dezvoltare aferente urmatorilor 7 ani in Romania".
"Sustinerea unui document neprofesionist, chiar daca va fi pana la urma semnat si de catre Comisie, va inseamna alti 7 ani de stagnare daca nu regres si implicit frustrari ca fondurile europene nu duc la tintele de modernizare asteptate de romani, ceea ce va duce, curand, la amplificarea sentimentelor anti-europene", se mai arata in acest comunicat.
Sursa: hotnews.ro