Pe aceeași temă
Președintele este obligat să supună aprobării Parlamentului acest decret, în cel mult cinci zile. Pe timpul stării de urgență, președintele nu poate dizolva Parlamentul.
Starea de urgență nu poate fi decretată pe o perioadă mai mare de 30 de zile, dar poate fi prelungită printr-un nou decret. În această perioadă, atribuțiile autorităților publice centrale sau locale pot fi încredințate Armatei sau altor autorități militare, care devin responsabile de aplicarea măsurilor prevăzute de decretul emis de președinte.
În timpul stării de urgență, autoritățile pot restrânge drepturile fundamentale ale cetățenilor, pentru „apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”, conform Constituției (articolul 53).
Pe durata stării de urgență, instituită în cazul iminenței producerii ori producerii unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.
Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situații:
a) existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale;
b) iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
Ce măsuri pot lua autoritățile când este instituită starea de urgență:
· închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.
· rechiziționarea de bunuri, potrivit legii
· să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
· să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
· să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
· să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
· să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate
· să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute
să dispună închiderea temporară a societăților care comercializează arme și muniții și să instituie paza acestora;
să efectueze razii.
· să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică;
să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
· să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz