Pe aceeași temă
O noua “martea neagra”, asa descrie liderul deputatilor liberali Ludovic Orban incercarea unor deputati PSD de a modifica Codul Penal si Codul de Procedura Penala.
Din punctul de vedere al liderului deputatilor PNL, este vorba despre “o noua tentativa a unor parlamentari PSD de a modifica Codul de Procedura Penala si Codul Penal si aceasta noua tentativa contine niste prevederi care arata ca de fapt colegii domnului Ponta vor sa inceteze lupta anticoruptie in Romania, vor sa intimideze magistratii, procurorii si ofiterii de politie judiciara prin niste prevederi care dupa parerea mea sunt extrem de grave. Nu putem accepta o astfel de modificare a legii”, a spus Orban, potrivit stiripesurse.
Potrivit liberalului, in cazul in care modificarile vor fi adoptate, procurorii nu vor mai retine sau aresta preventiv suspecti.
“Masurile preventive nu se pot dicta decat atunci cand exista dincolo de orice indoiala convingerea ca sunt probe care sa arate ca s-a savarsit o infractiune. Pai atunci de ce mai e necesara masura de retinere? De asemenea, retinerea sau arestarea sau aplicarea unei masuri preventive stiind ca nu exista probe concrete din care sa rezulte dincolo de orice indoiala ca aceasta persoana a savarsit o infractiune se pedepseste cu inchisoarea, adica procurorul care dispune retinerea sau solicitarea de arestare preventiva, judecatorul care ia decizia respectiva daca nu exista probe concrete din care sa rezulte dincolo de orice indoiala ca acesta a savarsit o infractiune – se pedepseste cu inchisoarea de la trei luni la trei ani”, mai arata Orban.
“Este o noua martea neagra, o noua lege a amnistiei si gratierii pe care noi nu o putem sustine”, a concluzionat liderul liberal.