Ce spune presedintele CSM despre situatia de la ANRP

T.d. | 02.03.2015

Pe aceeași temă

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a spus ca nu a fost informat de premierul Ponta cu privire la situatia de la ANRP. Tudose a adaugat, totusi, ca este posibil ca informarea sa fi fost depusa in scris la CSM.

Marius Tudose a spus, luni, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că posibilele discuţii despre situaţia de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) pe care le va purta cu premierul vor avea loc într-un cadru oficial, în secţie sau în plen.

"Eu o să vă spun de la început un lucru. Eu nu discut cu premierul, eu dacă discut cu premierul discut într-un cadru oficial, formal, fie în secţie, fie în plen. Nu, pe mine nu m-a informat până în acest moment, evident, poate mi-a venit cumva vreo informare scrisă la birou (…)", a spus Tudose, potrivit Romania Libera.

Cu privire la numeroasele amenzi primite de ANRP, presedintele CSM crede ca numai o schimbare legislativa poate indrepta lucrurile.

"ANRP nu poate să se supună decât condiţiilor şi exercitării în aceleaşi condiţii. Ea e parte în dosarele respective, deci nu-mi cereţi să vorbesc despre anumite dosare, e vorba de anumite dosare şi nu ştiu cauza foarte bine, dar e evident, nu pot fi decât căile legale actuale în discuţie. Dar dacă într-adevăr mi-a venit o solicitare o să analizez la nivelul Direcţiei de legislaţie a CSM şi, dacă este să formulăm un punct de vedere pentru modificarea vreunei dispoziţii legale, o să o facem după ce acordăm avizul potrivit art. 38 din legea noastră", a explicat preşedintele CSM.

Preşedintele ANRP, George Băeşu, i-a înaintat premierului Victor Ponta un memoriu în care reclamă că instituţia este obligată la amenzi pentru neplata în termen a titlurilor de despăgubire, însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22