Pe aceeași temă
Condamnat definitiv, vineri, la opt ani de inchisoare cu executare, fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteras este automat radiat din randul membrilor de partid, a spus copresedintele PNL Vasile Blaga.
Blaga a aratat ca decizia are loc in conformitate cu Statutul formatiunii liberale, potrivit Agerpres.
“Dansul (Cristian Poteras – n.r.) s-a autosuspendat din partid acum cateva luni de zile. Acum, conform Statutului, este radiat din randul membrilor de partid. Imi pare rau pentru el, dar asta e viata”, a spus Vasile Blaga, ulterior pronuntarii instantei in cazul fostului edil de la Sectorul 6 al Capitalei.
Intrebat despre sentinta data, copresedintele PNL a aratat ca: “Eu nu comentez deciziile Justitiei. Totusi, mi se pare o foarte mare diferenta in privinta deciziilor instantelor, de la achitare la opt ani de zile e foarte mult, dar asta e viata”.
Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat definitiv, vineri, pe fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteras, la opt ani de inchisoare cu executare. Decizia a fost luata intr-un dosar in care Poteras era cercetat pentru abuz in serviciu.