Pe aceeași temă
Judecătoarea a înscris o adevărată colecție de bijuterii cu platină, diamante și pietre prețioase și de ceasuri scumpe, în valoare de 248.000 de euro. Cea mai scumpă bijuterie este un inel de platină cu diamant, care are valoarea de 70.000 de euro, spune Romania libera.
Lavinia Nicoleta Coțofană mai deține, prin cumpărare, două autoturisme: un Lexus 600 hL (an fabricație 2008) și Honda CRV (an de fabricație 2006). Deține conturi bancare (peste 600.000 de lei, circa 60.000 de euro) și imobile, atât pe numele ei, cât și ale fiicelor sale. De asemenea, trei arme. Aproape toate bijuteriile au fost achiziționate în perioada 2002-2014, în perioada în care a fost ofițer SRI. Soțul ei, Gheorghe Coțofană, este avocat. Totuși, în 2015, casa sa de avocatură a înregistrat pierderi.
„Averea mea e dobândită legal!“
Contactată telefonic, doamna judecător Lavinia Nicoleta Coțofană a declarat pentru Romania libera că majoritatea bijuteriilor sunt primite cadouri în perioada în care a fost ofițer SRI. “Averea mea e dobândită legal. Femeile frumoase și inteligente primesc și cadouri. Mi-au făcut cadouri bărbații, apoi soțul meu“, a precizat judecătoarea, pentru „România liberă“, despre colecția sa de bijuterii.
Despre imobile, între care două case de locuit, una de 180 metri pătrați, alta de 235 metri pătrați, două spații comerciale, două garsoniere, terenuri, magistrata susține că le-a moștenit sau le-a primit ca donații de la mama și bunică.
Despre cele două mașini, foarte scumpe când sunt noi (Lexus – aproximativ 130.000 de euro; Honda – aproximativ 40.000 de euro), Lavinia Nicoleta Coțofană a menționat că le-a luat cu sume mici (Lexusul cu doar 17.000 de euro, iar Honda cu circa 30.000 lei) de la o firmă de leasing, după ce soțul ei, care contractase autoturismele pe casa de avocatură, a renunțat la ele.
Cele trei arme din declarația de avere aparțin soțului ei. “Eu nu am ascuns nimic. Poate sunt unii care nu-și trec averea pe declarație. Eu nu cred că un judecător bun trebuie să fie sărac. Eu am moștenit ce am sau am primit cadouri, cum v-am spus, în perioada în care am fost ofițer SRI“, precizează judecătoarea.
De asemenea, magistrata a ținut să precizeze că între ea și soțul ei nu există bunuri comune. „Soțul meu este la a patra căsătorie, a avut partaje, așa că bunurile declarate sunt ale mele“, afirmă judecătoarea, evident, mai puțin armele.
„După condamnarea soțului meu, mi s-a sugerat să divorțez de formă“
„Mă tot atacă lumea că ba cu faptul că am fost ofițer SRI, ba că soțul meu a fost condamnat la patru ani cu suspendare pentru evaziune fiscală. După condamnarea soțului meu mi s-a sugerat să divorțez de formă. Nu vreau, pentru că nu cred în vinovăția soțului meu și de altfel am promovat o cale extraordinară de atac“, ne-a relatat judecătoarea.
Soțul ei, avocatul Gheorghe Coțofană a fost condamnat definitiv la patru ani închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 102.000 euro. „Era vorba de un onorariu de succes dintr-un singur contract de asistență juridică, declarat la Fisc, pentru care nu a plătit TVA“, a explicat Lavinia Nicoleta Coțofană.
Judecătoarea a fost ofițer SRI timp de 11 ani, fiind absolventă a Academiei Naționale de Informații. “Sunt mândră că am fost ofițer SRI. Ca ofițer am apărat Constituția țării“, a declarat judecătoarea pentru „România liberă“.
Măritată fiind cu actualul soț, pe care îl admiră și de la care a avut mult de învățat, a decis să urmeze cursurile Facultății de Drept, iar după - Institutul Național al Magistraturii. Anul trecut a fost judecător stagiar la Judecătoria Arad, acum este judecător plin la instanțele de minori și familie tot la Judecătoria Arad și candidat pentru cele două locuri în CSM destinate judecătorilor de la judecătorii.
Pentru că unii îi reproșează că nu ar avea vechimea necesară, deci experiență, pentru a-i reprezenta pe magistrați în CSM, a lansat provocarea: “Oricând îi convoc la competiție, moderată de oricine, pe cei cinci bărbați, contracandidații mei“, a declarat judecătoarea Lavinia Nicoleta Coțofană.
Președintele Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, „săracul“ de pe lista candidaților
Bogdan Mateescu a trecut în declarația de avere un apartament de 64 de metri pătrați în Govora și două autoturisme, un Opel și un Mercedes clasa C. Totuși, în declarația de avere nu a scris cu cât a achiziționat autoturismul Mercedes. Are și datorii la bancă: 38.500 euro; 30.000 de lei și pe cardul „descoperit“- 20.000 de lei.
Dacă apartamentul său e în Govora, probabil statul îi plătește chirie pentru a locui în Râmnicu Vâlcea, dacă nu cumva face naveta.
Bogdan Mateescu a devenit cunoscut în 2012, când a propus și a obținut revocarea din CSM a judecătorului Cristi Dănileț.
Ulterior, Dănilet, a demonstrat prin instanțele de judecată faptul că revocarea sa nu a fost legală și prin hotărâre judecătorească definitivă și-a păstrat locul în CSM.
Magistratul s-a mai remarcat și prin faptul că a câștigat un proces cu Ziarul de Vâlcea. Judecătorul Mateescu nu a putut fi contactat.