Pe aceeași temă
Informaţia potrivit căreia Eugenia Chiriac a fost prezentată ca fiind primarul Bucureştiului a fost difuzată încă de marţi, joi fiind făcută publică şi înregistrarea ceremoniei, conform News.ro.
Evenimentul, International Quality Crown Award, a avut loc în 20 noiembrie, într-o sală din Tower Hotel, iar Secureanu ar fi plătit 6000 de euro pentru premii, conform tolo.ro.
Londra, Tower Hotel / 19 și 20 noiembrie 2016
Pe 19 noiembrie 2016, Florin Secureanu și Eugenia Chiriac, alintată și ”Vrăbi”, merg la Londra pe banii din taxele de sănătate.
Pe 20 noiembrie, cu alți bani, tot din taxele de sănătate, Florin Secureanu cumpără două premii: 6.000 de euro plătiți drept șpagă de compania Noventis.
Gala are loc într-o sală din Tower Hotel. Cîteva zeci de oameni stau la mese rotunde, totul arată ca o făcătură.
Apoi, cei doi se duc la shopping, tot cu banii din taxele de sănătate, scoși prin firma fictivă RYS.
Ziarul află și scrie despre eveniment pe 28 noiembrie. Acum avem și imaginile în care ”Vrăbi” se dă drept Gabriela Firea.
Le facem publice, screi tolo.ro.
După ce Adrian Florin Secureanu îşi primeşte trofeul şi părăseşte scena fiind felicitaţi el, ca medic, şi Spitalul "Malaxa", este anunţată "o reunoaştere specială pentru doamna Gabriela Firea, primarul oraşului Bucureşti, pentru susţinerea faţă de Spitalul Nicolae Malaxa". În acest moment urcă pe scenă Eugenia Chiriac, iubita lui Florin Secureanu, căreia angajaţii spitalului îi spuneau "Vrăbi". Ea dă mâna cu cei prezenţi pe scenă, după care îi este înmânat trofeul.
"Felicitări pentru doamna Gabriela Firea, primarul oraşului Bucureşti", spune prezentatoarea evenimentului.
”În afara celor cîţiva români din public, toţi străinii prezenţi la ceremonia de decernare au fost convinşi că femeia care s-a urcat pe scenă este primarul Bucureştiului, Gabriela Firea. Şi, de fapt, era Vrăbi!” , a povestit Traian Nica, martor ocular la cereminia de la Londra, colegilor săi din spital, la întoarcerea în România, conform GSP.
Gabriela Firea, primarul Capitalei, nu a avut încă nicio reacţie la faptul că Eugenia Chiriac a folsit fără drept o calitate oficială, care poate constitui o infracţiune.