Cererea de reexaminare a proiectului privind vânzarea de terenuri agricole cetățenilor străini, aprobata de deputati

D.g. | 18.02.2014

Pe aceeași temă

Plenul Camerei Deputaților a aprobat, cu 256 de voturi pentru, 20 de abțineri și 51 de voturi împotrivă, cererea de reexaminare a președintelui României cu privire la legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, informeaza Agerpres.

Potrivit proiectului adoptat de deputați, cetățenii și persoanele juridice aparținând unui stat membru al Uniunii Europene sau statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau Confederației Elvețiene pot achiziționa teren agricol în România în condiții de reciprocitate. Cetățeanul unui stat terț și apatridul cu domiciliul într-un stat terț, precum și persoanele juridice având naționalitatea unui stat terț pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan în condițiile reglementate prin tratate internaționale, pe bază de reciprocitate, în condițiile prezentei legi.

"Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de codul civil și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale. Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin.(1) din Legea nr.51/1991 privind siguranța națională a României, cu modificările ulterioare", mai precizează proiectul de lege.

Camera Deputaților este decisivă pentru acest proiect de lege, aprobat și de Senat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22