Cereri de amprentare a românilor şi bulgarilor care merg în Germania pentru indemnizaţii sociale

D.g. | 03.01.2014

Pe aceeași temă

Dezbaterea privind imigranţii români şi bulgari care vor ajunge în Germania a atins un nou nivel vineri, când politicieni conservatori de rang înalt au cerut amprentarea lor pentru a-i împiedica să primească indemnizaţii sociale, informeaza Mediafax.

"Imigranţii care vin în Germania doar pentru Hartv IV (indemnizaţii de şomaj), alocaţii pentru copii şi asigurări de sănătate trebuie trimişi rapid în ţările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple trebuie să ne gândim la amprentarea lor", a declarat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European, Elmar Brok, pentru cotidianul Bild, preluat de TheLocal.de.

Brok, un membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, a fost criticat de partidul său pentru aceste comentarii.

Armin Laschet, vicepreşedinte al CDU, a declarat că ideea "este în dezacord cu o Europă deschisă".

 

Disputele din cadrul Guvernului de "mare coaliţie" condus de Merkel pe tema sosirii în Germania a românilor şi bulgarilor după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii s-au înregistrat până în prezent între social-democraţi şi aliatul bavarez al CDU, CSU, care a adoptat o atitudine mai dură în privinţa imigraţiei.

Dar comentarii lui Brok au provocat fricţiuni în cadrul CDU.

Regina Görner, un membru al comitetului de conducere al CDU, a descris cererile CSU de restricţii pentru români şi bulgari drept "absurde".

CSU vrea să le facă mai dificil accesul noilor imigranţi români şi bulgari la generosul sistem de protecţie socială din Germania.

Între timp,  social-democraţii au calificat aceste cereri drept populism.

Datele oferite de Agenţia federală pentru ocuparea forţei de muncă arată că 0,6 la sută dintre alocaţiile de şomaj merg către români şi bulgari. În perioada septembrie 2012 - august 2013, persoanele din cele două ţări au pretins 172 de milioane de euro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22