Pe aceeași temă
Comisia de reglementare a ACPE a decis să-i sancționeze pe spaniolii Pedro Agramunt și Jordi Xuclà, azerul Samad Seyidov și Cezar Florin Preda prin privarea „temporară” de unele drepturi pentru „încălcarea gravă” a codului de conduită a parlamentarilor.
Decizia a fost a fost luată în urma publicării în aprilie a concluziilor unui grup independent de anchetă în care se arată „o suspiciune puternică de corupție” în favoarea Azerbaidjanului de care se fac vinovați câțiva membri ai ACPE.
Astfel, unii parlamentari raportori au beneficiat de cazare în hoteluri de lux și ospețe cu caviar sau ar fi primit sume importante pentru „activități de lobby”, în special pentru a vota în ianuarie 2013 împotriva unui raport care denunța situația deținuților politici din fosta republică sovietică.
Cei patru parlamentari sancționați nu vor mai putea "exercita (...) un mandat de raportor sau observator la o alegere și nu vor putea fi președinte sau vicepreședinte al unei Comisii (...), nici să candideze la președinția Adunării".
Aceștia rămân membri ai Adunării Parlamentare, "cu dreptul de a lua cuvântul", da nu vor putea să reprezinte instituția la "evenimente organizate de terți".
Fostul președinte al APCE, Pedro Agramunt, privat de aceste drepturi pentru zece ani, a jucat un "rol determinant" în adoptarea de decizii "favorabile Azerbaidjanului", potrivit acestui raport de anchetă.
Agramunt a demisionat de la președinția APCE în octombrie 2017, în urma suspiciunilor la adresa sa. Ceilalți trei parlamentari sunt sancționați pentru doi ani, potrivit Consiliului Europei.
Fără puteri legislative, APCE se reunește patru săptămâni pe an la Strasbourg pentru a dezbate chestiuni legate de apărarea drepturilor omului sau lupta împotriva corupției.
Potrivit raportului unei comisii de anchetă internă a APCE, în ultimii ani, în timp ce Azerbaidjan își făcea lobby pe lângă acest organism, raportorii privind respectarea drepturilor omului au fost selectați mereu din rândul politicienilor ”prieteni” ai statului respectiv. Pe lista raportorilor respectivi apare și liberalul Cezar Preda.
Preda a fost principalul raportor pentru Azerbaidjan, alături de austriacul Stefan Schennach. Cei doi au vizitat Azerbaidjan de mai multe ori, ocazie cu care au făcut mai multe declarații controversate în ceea ce privește situația drepturilor omului, în special Preda. Un membru al secretariatului APCE audiat de comisia de anchetă a lansat acuzații la adresa lui Cezar Preda, care ar fi ales să viziteze Azerbaidjan doar pentru a pariticipa la Grand Prix. Cazarea a fost achitată cash de către un necunoscut. Ulterior, s-ar fi spus că suma a fost achitată de ambasada României.
Un alt punct controversat este legat de întâlnirile cu autoritățile locale, în timpul misiunii de observare a alegerilor parlamentare din 2016. Comisia de anchetă constată că, indiferent dacă a fost sau nu influențat în misiunea sa, Cezar Preda nu a acționat cu responsabilitate, în calitatea sa de raportor, și nu s-a abținut de la acțiuni care pun sub semnul întrebării neutralitatea sa de raportor.
Potrivit martorilor citați în raport, Preda a avut un comportament inadecvat în cadrul vizitelor sale. Spre exemplu, a arătat un interes personal și și-a invitat membri ai familiei în Azerbaidjan. Costurile călătoriilor sale au fost achitate într-o manieră neobișnuită, nu a avut o atitudine pro-activă, a lipsit de la întâlnirile oficiale ale delegației APCE, în timp ce a efecutat alte tipuri de călătorii, în afara protocolului.
În același timp, corpul diplomatic de la Baku susține că Cezar Preda are interese de afaceri în Azerbaidjan.
Cezar Preda insistă că acuzațiile care i se aduc nu au legătură cu fapte de corupție și că, în misiunile sale, ar fi elaborat cel mai critic raport la adresa Azerbaidjanului.
”Vreau să facem două precizări. Eu sunt acuzat pentru abateri de la codul de conduită etică. Modul în care este judecat un raportor este în baza raportului pe care îl prezintă. Am prezentat cel mai critic raport la adresa Azerbaidjanului. Aceste alegații nu sunt de corupție. Să spui că Cezar Preda are afaceri cu petrol în Azerbaidjan, vă dați seama ce prostie? Familia mea a fost în Azerbaidjan în timpul Jocurilor Europene, au fost foarte mulți români acolo. Eu atunci nici nu eram raportor pe Azerbaidjan. Soția și fata mea au fost acolo, au stat trei zile, s-au întors, foarte bine. Ce nu e normal în asta? Pentru jurnaliști e normal să dezbateți aceste lucruri. La absolut toți raportorii le-au găsit câte un articol din codul de conduită. Nu zic de cei acuzați de corupție, e treaba lor”, a declarat Preda, la Antena 3.