Pe aceeași temă
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că nu a existat nicio consultare a europarlamentarilor PDL cu conducerea partidului şi "nici o decizie a PDL de susţinere a votului negativ la adresa lui Leonard Orban", potrivit Mediafax.
"Nu există nici o consultare a europarlamentarilor cu conducerea PDL şi nici o decizie PDL de susţinere a acestui vot negativ la adresa lui Leonard Orban. Nu ştiu cu cine s-au consultat, dar de la PDL nu au primit o asemenea responsabilizare. Cred că trebuie să explice clar dacă a fost vot personal", a precizat Cezar Preda.
Orban a primit aviz negativ, miercuri seară, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, el primit 14 voturi "împotrivă" şi 12 voturi "pentru".
Ponta : Orban, umilit din prostie
Orban, fost ministru chiar în Guvernul PDL, a fost umilit "din prostie" din cauza unui ordin politic transmis europarlamentarilor democrat-liberali, care au venit special în locul unor parlamentari PPE şi i-au convins şi pe alţii să voteze împotriva acestuia, a afirmat premierul Ponta.
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta nu a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre candidatura lui Leonard Orban pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, după ce acesta a primit aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a Parlamentului European.
Cătălin Ivan, liderul delegaţiei de europarlamentari ai PSD şi membru al Comisiei respective, a declarat că grupurile socialist şi liberal au votat favorabil lui Orban, însă voturile împotrivă au venit din partea popularilor europeni, printre aceştia numărându-se şi unii europarlamentari români de la PDL.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat că votul negativ al popularilor europeni la audierea lui Leonard Orban se explică prin faptul că PPE nu agreează de principiu candidaturile guvernamentale, adăugându-se şi impresia proastă a popularilor faţă de Guvernul Ponta.