Pe aceeași temă
PNL si PDL nu au avut niciun merit in decizia romanilor de a-l alege pe Klaus Iohannis in functia de presedinte al tarii, considera deputatul PDL de Buzau, Cezar Preda, potrivit Ziare.com.
"Stim ca nu noi suntem cei pe care i-a votat poporul, ci oamenii l-au votat pe Iohannis. (...) Nu am avut niciun merit, nu ca a fost Preda bun sau altul de la PNL sau PDL, ci a fost supararea poporului pe Victor Ponta si PSD", a spus Cezar Preda, intr-o conferinta de presa la Buzau.
In opinia deputatului PDL, ACL a avut "un candidat serios, un candidat bun, care a fost dorit, pentru ca altfel lumea nu venea la vot".
"Noi nu am facut altceva decat sa incercam sa oprim aceasta masinarie mizerabila a PSD de furt al alegerilor, intarita de transpartinicii care s-au dus acolo pe bani grei", a mai aratat Preda.
Preda a respins scenariul in care Traian Basescu ar fi numit premier, dupa ce isi incheie mandatul de la Cotroceni. Democrat-liberarul considera ipoteza “o marota a PSD ca sa justifice faptul ca nu pleaca din Guvern”.
"Avem un premier. Atunci cand vom avea majoritate va fi Catalin Predoiu", a precizat Cezar Preda.
Klaus Iohannis a castigat alegerile prezidentiale din Romania, cu 54,50% dintre voturi, in timp ce Victor Ponta a obtinut un scor de 45,49%, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC), publicate luni, dupa numararea voturilor din 99,07% dintre sectii.
Prezenta la vot la alegerile prezidentiale de duminica a fost de 64,10%, adica peste 11,6 milioane de persoane.