Pe aceeași temă
Surse politice citate de EVZ susțin că PSD ar fi parafat o înțelegere secretă cu președintele Klaus Iohannis prin care să îi dea "mână liberă" în alegerea noului director SIE. Astfel, prin înțelegere, coaliția de la guvernare a asigurat că nu se vor opune persoanei nominalizate de șeful statului dacă la schimb au conducerea la cele două comisii de control SRI și SIE din Parlament, funcții pe care le-au și primit.
Singura condiție pe care PSD ar fi pus-o președintelui ar fi fost ca nominalizare să fie o persoană care fi votată de către parlamentarii puterii, adică să nu se fi remarcat prin atacuri la adresa guvernului și a coaliției, scrie sursa citată.
Această persoană ar fi deputatul PNL Cezar Preda, care în prezent este membru al Comisiei de Control al SRI și în trecut a deținut funcția de președinte al Comisiei de Control SIE.