Pe aceeași temă
Societatea CFR Marfă SA va efectua, în cursul anului 2014, disponibilizări colective de personal, iar persoanele disponibilizate vor beneficia de un venit lunar de completare, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, informeaza Agerpres.
”În baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă SA este angajată în procesul de privatizare până în luna mai 2015, fapt pentru care în cursul anului 2014 această societate va efectua disponibilizări colective de personal”, precizează documentul menţionat.
Proiectul de act normativ propune şi acordarea venitului lunar de completare pentru cei disponibilizaţi de societatea CFR Marfă, în condiţiile în care legislaţia actuală prevede că venitul lunar de completare se acordă numai celor disponibilizaţi colectiv din anumite companii de stat, printre care nu se număra şi CFR Marfă.
”Prin excepţie de la prevederile art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, venitul lunar de completare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013 - 2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, se acordă şi persoanelor disponibilizate de la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă SA”, se spune în proiectul de ordonanţă.
Această măsură este menită să atenueze tensiunile sociale ce pot fi determinate de disponibilizările colective efectuate de către CFR Marfă SA, precum şi încadrarea în ţintele stabilite cu organismele financiare internaţionale, în ceea ce priveşte nivelul rezultatului brut operaţional şi arieratele, precizează nota de fundamentare.
Privatizarea societăţii CFR Marfă va fi finalizată până la jumătatea anului 2015, după ce compania va trece printr-un proces de restructurare, a declarat, în urmă cu o săptămână, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
El a precizat că bugetul şi planul de restructurare ale companiei CFR Marfă trebuie aprobate până în data de 8 decembrie 2013, conform negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
"Avem obligaţia să aprobăm bugetul şi planul de restructurare ale companiei CFR Marfă până în prima parte a lunii decembrie, mai precis până în data de 8 decembrie. CFR Marfă va face parte, alături de celelalte două companii de căi ferate, dintr-un program comun de restructurare şi îmbunătăţire a managementului şi performanţelor", a spus Chiţoiu.
Privatizarea CFR Marfă a eşuat recent întrucât clauzele suspensive de care era condiţionată finalizarea tranzacţiei nu au fost îndeplinite, iar cumpărătorul, Grup Feroviar Român, nu a plătit întreaga sumă licitată până la 14 octombrie, când era data-limită prevăzută în Hotărârea de Guvern.
Compania Grup Feroviar Român a fost declarată pe 20 iunie 2013 câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, iar contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de 51% din capitalul social al societăţii către societatea comercială Grup Feroviar Român a fost semnat în data de 2 septembrie 2013.
Preţul oferit de GFR a fost de 202 milioane de euro. În plus, GFR şi-a asumat investiţii de aproximativ 900 milioane de lei la CFR Marfă.
Sursa: Agerpres