China a LANSAT cu succes cea mai ambiţioasă MISIUNE SPAŢIALĂ cu echipaj uman

Fara Autor | 11.06.2013

Pe aceeași temă

China a lansat, marţi, vehiculul spaţial Shenzhou X, care are la bord un echipaj de trei astronauţi, dintre care o femeie, în cadrul celei mai ambiţioase misiuni spaţiale din istoria sa, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune CCTV.

 

Racheta Long March care transportă capsula Shenzhou X a decolat la ora locală 17.38 (12.38, ora României, n.r.) de la o bază din deşertul Gobi, sub ochii preşedintelui Xi Jinping, care a venit să asiste la această etapă crucială din ambiţiosul program spaţial chinez, informează lemonde.fr.

Cu câteva ore înainte de lansare, televiziunea de stat chineză a difuzat un program special în direct, dedicat evenimentului, impregnat de accente naţionaliste.

Această misiune "întruchipează visul spaţial al naţiunii chineze", a declarat şeful statului. Lansările spaţiale reprezintă o ocazie deosebită pentru regimul comunist chinez de a se evidenţia, numeroase persoane din aparatul de stat apărând în faţa micului ecran marţi, declarată zi de sărbătoare în China.

 

Capsula Shenzhou a părăsit atmosfera la bordul rachetei lansatoare Long March şi se va conecta cu modulul spaţial Tiangong 1 ("Palatul celest"), aflat pe orbită în jurul Terrei. Echipajul de trei astronauţi va rămâne timp de 15 zile în spaţiu. Din echipaj face parte Wang Yaping, cea de-a doua femeie din istoria Chinei care ajunge în spaţiu.

 

"Această misiune va fi cea mai complexă pe care China a realizat-o până acum", afirmă Morris Jones, un expert australian în domeniul spaţial. Misiunea are loc la exact 50 de ani după ce rusoaica Valentina Tereşkova, prima femeie cosmonaut din istorie, a realizat un zbor în spaţiu, în perioada 16-19 iunie 1963, la finalul căreia această fostă muncitoare din industria textilă a fost declarată "eroină a Uniunii Sovietice".

China dezvoltă un ambiţios program spaţial, care include obiectivul de a plasa un vehicul de explorare pe Lună în al doilea semestru al anului 2013. China a trimis primul ei astronaut în spaţiu în anul 2003 şi prima femeie astronaut, Liu Yang, în iunie 2012. Absentă din proiectul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), China doreşte să îşi construiască propria staţie spaţială orbitală până în anul 2020.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22