Cîmpeanu: În noua lege a educației, colegiile naționale vor putea să organizeze examen de admitere

L. G. | 12.07.2022

După intrarea în vigoare a legii educației (septembrie 2023), elevii vor primi doar calificative la Arte și Educație Fizică. În plus, devine obligatoriu portofoliul educațional al elevului.

Pe aceeași temă

Orientarea şcolară şi portofoliul educaţional al elevilor sunt lucruri de bază, care vor deveni obligatorii la finalul clasei a opta, a mai spus ministrul Educaţiei. Rezultatele elevilor se exprimă în învăţământul primar din calificative anuale, unice prin arii curriculare, cu excepţia clasei pregătitoare, pe parcursul căreia nu se acordă calificative, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

”Pentru elevi am definit o serie de lucruri. (...) Învăţământul obligatoriu va cuprinde grupa mică, începând cu anul 2030,  cuprinde deja grupa mijlocie, grupa mare, din învăţământul preşcolar, învăţământul primar, secundar inferior şi învăţământul liceal. Parcursul şcolar şi evaluările elevilor au ca scop evaluarea, orientarea, încurajarea, optimizarea învăţării şi dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare ale elevilor. Evaluarea va fi centrată, conform acestei legi, pe competenţe. În plus, este obligatoriu să se ofere feedback în timp real, elevilor, şi aceste evaluări vor sta la baza planurilor individuale de învăţare”, a spus ministrul.

Sorin Cîmpeanu a arătat că pentru copiii care se vor găsi în luna septembrie 2023 la finalul grupei mari a grădiniţei, cadrul didactic care a asigurat educaţia preşcolarilor trebuie să întocmească un raport de evaluare a competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copilului.

Activitatea didactică, pe perioada clasei pregătitoare, va ţine cont de constatările acestui raport, a spus ministrul Educaţiei.

La finalul clasei pregătitoare şi a clasei întâi, cadrul didactic va trebui să realizeze un raport descriptiv de evaluare, atât a dezvoltării fizice, cât şi cognitive, socio-emoţionale, a limbajului, a abilităţilor de citit, de scriere, de calcul matematic şi a dezvoltării capacităţilor şi abilităţilor de învăţare.

La finalul claselor a doua, a patra şi a şasea, elevii vor susţine evaluări naţionale scrise, la limbă şi comunicare şi la matematică. Ministrul a ţinut să precizeze că este foarte important ca aceste rezultate să fie trecute în portofoliul educaţional al elevului.

”Viziunea acestei legi cu privire la portofoliul educaţional este radical schimbată”, a declarat Cîmpeanu.

Rezultatele elevilor se exprimă în învăţământul primar din calificative anuale, unice prin arii curriculare, cu excepţia clasei pregătitoare, pe parcursul căreia nu se acordă calificative. În învăţământul primar inferior se exprimă prin note de la 1 la 10, iar în cel superior şi în cel terţiar tot prin note de la 1 la 10.

”Prin excepţie, la disciplinele care fac parte din ariile curriculare Arte şi Educaţie Fizică şi Sport, precum şi la alte discipline care pot fi stabilite prin ordin de ministru, se acordă calificative de genul Admis sau Respins şi nu note de la 1 la 10, cu excepţia învăţământului vocaţional”, a mai afirmat ministrul.

Cîmpeanu a explicat faptul că acei elevi care vor începe după intrarea în vigoare a acestei legi, nu vor mai avea calificative de la 1 la 10 pentru ariile curriculare Arte şi Educaţie Fizică şi Sport, deci cel mai devreme din septembrie 2023.

Orientarea şcolară şi portofoliul educaţional al elevilor sunt lucruri de bază, care vor deveni obligatorii la finalul clasei a opta, a mai spus ministrul Educaţiel, el arătând că dirigintele şi consilierul şcolar vor avea obligaţia să emită o recomandare de încadrare în educaţia secundară superioară.

Portofoliul educaţional va cuprinde rezultatele înscrise în catalogul electronic, recomandări de recuperare, toate diplomele, certifucatele dobândite la activităţile de învăţare şi se va utiliza din grupa mijlocie de la grădiniţă, fiind obligatoriu pe tot parcursul învăţământului preuniversitar.

Examen de admitere în liceu

În ceea ce privește admiterea la liceu, copiii care vor fi clasa a VII-a în septembrie anul acesta vor putea să susțină examen de admitere separat pentru a intra la colegiile naționale, potrivit oficialului.

Elevii “vor avea o șansă în plus, aceea de a susține un examen de admitere într-un liceu. Este vorba despre dreptul care se acordă prin această lege colegilor naționale – urmează să redefinim condițiile necesare dobândirii titulaturii de colegiu național. Colegiile vor avea ocazia să o susțină un examen de admitere în liceu sau, altfel spus, aceste licee care au demonstrat și vor demonstra calitatea educației vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere în liceu pentru ocuparea 90% din numărul de locuri, 10% vor rămâne pentru a fi ocupate prin procesul normal de distribuire”, adică prin admiterea care este și acum, spune Sorin Cîmpeanu.

Principalele declarații ale ministrul Educației:

  • Termenul asumat pentru implementarea proiectului România educată este septembrie 2023

  • Astăzi am transpus în proiecte de lege toate măsurile propuse în proiectul România educată

  • De mâine aceste proiecte vor fi lansate în consultare publică până pe 17 august, așteptăm opinii

  • Începând cu data de 1 septembrie, după ce proiectele vor fi adoptate de Guvern, vor fi transmise Parlamentului pentru a urma parcursul normal

  • Arhitectura de sistem va fi complet schimbată, aceste legi nu realizează o cosmetizare a sistemului ci sunt cu adevărat o reformă

  • Instituții capabile să operaționalizeze ce scrie în lege. Legile vor intra în vigoare după 30 de zile de la publicarea în MO. Până la finalul lunii iunie 2023 trebuie înființate aceste instituții, ca din septembrie 2023 reforma să se simtă în fiecare instituție de învățământ. Atunci vom avea și planul cadru-nou, și curriculumul nou. În septembrie 2023 vom avea și planul-cadru nou, și curriculumul nou. Proporția va fi 50% discipline în trunchiul comun, 20% specializare pentru planul de liceu și până la 30% curriculumul la decizia școlii, este o schimbare radicală. Acest lucru se va întâmpla începând cu septembrie 2023.

  • Vor fi revizuite puternic și planurile-cadru și curriculumul pentru învățământul primar și cel gimnazial. Asta din septembrie 2023.

  • Inspectoratele Școlare Județene se transformă în Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar ca servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică.

  • Ele vor fi formate prin reorganizarea Inspectoratelor Școlare și prin comasarea cu centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională.

  • Un rol esențial îl va avea Autoritatea Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calității cu atribuție de asigurarea calității și inspecții sistemice.

  • Se înființează corpul managerilor educaționali, care va fi format din mentori pentru management educațional, un organism de specialitate aflat în coordonarea Ministerului Educației. Scopul este de a dezvolta politicile publice în educație, mentorat pentru directorii aflați la început de carieră.

  • Apare funcția de director administrativ.

  • Învățământul obligatoriu va cuprinde grupa mică începând cu anul 2030. Cuprinde deja grupa mijlocie, grupa mare, învățământul primar, învățământul secundar inferior și liceal.

  • Evaluarea va fi centrată pe competențe. În plus, este obligatoriu să se ofere feedback în timp real elevilor. Și aceste evaluări vor sta la baza planurilor individuale de învățare.

  • Pentru copiii care se vor găsi în luna septembrie 2023 în grupa mare a grădiniței, cadrul didactic care a asigurat educația preșcolarilor trebuie să întocmească un raport de evaluare a competențelor cognitive, emoționale și sociale ale copilului. Activitatea didactică pe parcursul clasei pregătitoare va ține cont de constatările acestui raport în sensul adaptării corespunzătoare a acesteia la nivelul de dezvoltare a fiecărui elev.

  • La final al claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii vor susține obligatoriu evaluări naționale scrise obligatoriu la „limbă și comunicare” și „matematică”.

  • Rezultatele elevilor se exprimă în învățământul primar prin calificative anuale unice, pe arii curriculare, cu excepția clasei pregătitoare, pe parcursul căreia nu se acordă calificative. În învățământul secundar inferior se acordă note de la 1 la 10, în învățământul secund superior și la liceu – la fel.

  • Prin excepție, la disciplinele care fac parte din ariile curriculare Arte și Educație Fizică și Sport, precum și la alte discipline ce pot fi stabilite prin ordin de ministru, se acordă calificative de tip admis, respins și nu notă de la 1 la 10, cu excepția învățământului vocațional la care rezultatele evaluării se exprimă în continuare cu note de la 1 la 10.

  • Elevii care vor începe anul școlar după intrarea în vigoare a acestei legi nu vor mai avea calificative de la 1 la 10 pentru disciplinele din ariile curriculare Arte și Educație Fizică. Deci cel mai devreme în septembrie 2023, pentru că nu este pertinent să sperăm că aceste legi vor fi putea fi adoptate înainte de 5 septembrie 2022.

  • Orientarea școlară și portofoliul personal al elevului sunt lucruri de bază care vor deveni obligatorii la finalul clasei a VIII-a, când consilierul școlar și dirigintele vor avea obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundară superioară.

  • Mă adresez acelor elevi care vor începe în septembrie clasa a VII-a. Ei vor avea o șansă în plus, aceea de susținere a examenului de admitere într-un liceu. Este vorba despre dreptul care se acordă prin această lege colegilor naționale - urmează să redefinim condițiile necesare dobândirii titulaturii de colegiu național - vor avea ocazia să o susțină un examen de admitere în liceu: Liceele care au demonstrat și vor demonstra calitatea educației vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere în liceu pentru ocuparea 90% din numărul de locuri, 10% vor rămâne pentru a fi ocupate prin procesul normal de distribuire.

  • Acest proces de admitere în liceu se va face înainte de a fi demarată evaluarea națională.

  • Încă de la intrarea în vigoare a legii, pentru elevii de clasa a VIII-a este important de știu că se introduce renunțarea la media din gimnaziu.

  • Despre organizarea BAC-ului: Examenul va avea următoarele probe, o singură probă scrisă la disciplinele cuprinse în trunchiul comun, o probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările. Această probă constă în evaluarea competențelor generale, formate pe parcursul ciclului liceal la limba și literatura română, matematică și științe ale naturii, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane. O singură probă scrisă care să verifice competențe le generale. Condiția de promovare: obținerea cel puțin a notei șase.

  • Două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională.

  • Probă de evaluare a competențelor digitale.

  • Probă scrisă la limba maternă

  • Probe scrise, facultative, la alegerea candidatului, specifice profilului sau specializării.

  • Se consideră că au promovat bacalaureatul elevii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au susținut proba de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi străine, au susținut proba scrisă de evaluare a competențelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun și au obținut cel puțin nota 6, au susținut proba la limba și literatura maternă și au obținut cel puțin nota 6. Proba scrisă facultativă, specifică profilului, nu va condiționa promovarea examenului de bacalaureat.

  • Pentru profesori, debutul în profesia didactică va fi complet schimbat, va exista o perioadă de stagiatură de 1 an de zile, va exista un examen de licențiere, vom schimba modul de organizare a titularizării, care va rămâne la nivel național.

  • Postul va putea fi ocupat pe perioadă nedeterminată dacă va conține un număr de ore de predare echivalent unei jumătăți de normă. Cu alte cuvinte, de anul viitor vor fi scoase la concurs și acele posturi care au mai puțin de 18 ore.

  • Parcurgerea stagiaturii se va face sub îndrumarea unui mentor. Mentorul va avea norma de predare redusă de la 18 la 14 ore pentru a se putea ocupa de colegii mai tineri.

  • Va exista o platformă dedicată carierei didactice, unde vor fi prezentate portofoliile profesionale ale cadrelor didactice.

  • Finanțarea măsurilor propuse de aceste legi este de 15% din bugetul consolidat. Cheltuielile pentru educație sunt acum 7,92% din bugetul consolidat.

  • Salarizarea trebuie să ne ofere posibilitatea de a reda demnitatea profesorului. În momentul de față salarizarea profesorilor nu corespunde acestui rol. Pentru prima oară, într-o lege a educație, avem o reglementare care definește salariul profesorului debutant și stagiar ca fiind salariul mediu pe economia națională -acum 6.095 lei. Înregistrează o creștere de 43%. Salariul mediu în educație este de 6.500 lei și va ajunge la 9300 lei. Aceasta este creșterea de 43% prevăzută.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22