Pe aceeași temă
In PSD au invins baronii locali, aripa Mitrea, acei indivizi care poftesc la banul bugetar, functii in guvern, agentii, companii si comisii. Aripa dispusa sa-i sacrifice nu doar pe Mircea Geoana si Adrian Nastase pentru a ajunge la putere, dar chiar si politicile de stanga. Grupul care se face frate cu dracu, adica cu Basescu, pentru a nu sta pe bara nici macar un an. Mesajul e unul singur: totul pentru putere! Indiferent de pret.
Nu stiu, la ora la care scriu cest articol (luni, ora 18.30), care va fi pozitia PD-L in final, daca va accepta conditia aberanta a excluderii UDMR de la guvernare, dupa ce in dimineata zilei de luni au convenit exact contrariul. Nu-mi dau seama cum se vor "compatibiliza" viziunile asupra cotei unice si dosarelor de mare coruptie. Sau care este trocul de culise in aceste chestiuni delicate. Nu stiu nici care va fi decizia presedintelui Basescu si daca va accepta formula cu primii doi ani premier de la PD-L si urmatorii doi, deci dupa posibila sa realegere ca presedinte, premier PSD.
Ceea ce stiu cu certitudine este ca s-a ajuns intr-o situatie imposibila, de neconceput acum cativa ani, cateva luni sau chiar cateva zile. Intr-o situatie bulversanta, indiferent din ce directie ai privi si carei formatiuni politice ii acorzi simpatiile sau antipatiile. Situatia in care doi dusmani declarati, plasati pe pozitii si principii diametral opuse, cel putin la nivel declarativ, pot ajunge sa guverneze impreuna. Asta dupa ce ultimii anii au fost marcati de cele mai crunte atacuri reciproce, culminate cu suspendarea presedintelui, si care si-au bazat intreaga campanie pe atragerea voturilor negative ale celor care nu voiau ascensiunea la putere a unuia sau altuia dintre partide. Principalul purtator al acestui mesaj a fost, evident, PD-L.
Am spus-o si o repet: riscul ca democrat-liberalii sa-si piarda electoratul in momentul alegerilor prezidentiale nu este de neglijat. Dar nu spun, probabil, nimic nou nici pentru Traian Basescu, nici pentru Emil Boc, nici pentru alti lideri. Sunt convinsa ca analizele lor iau in considerare acest factor atunci cand vor parafa "decizia finala".
Cred ca principalii vinovati de aceasta situatie sunt liberalii. Au aplicat politica santajului cu bataie pe termen scurt, fortand PD-L sa se aseze la masa negocierilor cu PSD. Strategia a fost vizibila imediat dupa alegeri. Presati de oferta transanta a PD-L pentru o guvernare de dreapta, au pus conditia, intentionat deplasata si de neacceptat pentru cele 18 procente obtinute, de a avea primul ministru contra renuntarii la un candidat propriu in alegeri si a sustinerii lui Traian Basescu. Aceleasi conditii drastic-eliminatorii nu au fost insa valabile si la negocierile cu PSD.
De ce? Pentru ca, nicio surpriza, au primat directivele trasate de Patriciu, ura impartasita fata de Basescu si gandul ca opozitia le va conserva electoratul si le va facilita debarcarea presedintelui la alegerile din 2009. Opozitia liberala va fi pur decorativa, iar in apropierea alegerilor prezidentiale va schimba din nou macazul aliindu-se cu PSD. Sunt convinsa ca, fara actuala conducere, alianta PNL-PD-L ar fi prins contur. Asa cum ar fi fost normal, in conditiile in care, pentru prima oara in 19 ani, dreapta, asa cum e ea, cu hibele pe care i le cunoastem, a castigat peste 50%.
De fapt, atat PD-L, cat si Traian Basescu au fost pusi cu spatele la zid. Tariceanu si Patriciu au invins electoratul de dreapta, pe care de acum inainte, cu cinism, vor incerca sa si-l arondeze. Iar daca din viitorul guvern vor face parte marii corupti si baroni locali ai PSD, victoria le va fi totala. Doar Basescu mai poate intoarce lucrurile in matca lor fireasca. Cum? Acceptand compromisul unei jumatati de infrangere.
P.S.: Iata cum arata dilemele viitoarei aliante PSD-PD-L. Deputatii PSD, PC, PNL si UDMR au votat, luni, 8 decembrie, raportul prin care recomanda plenului Camerei neinceperea urmaririi penale a lui Adrian Nastase in dosarele Matusa Tamara si Zambaccian 2. Singurii care au votat impotriva au fost deputatii PD-L Daniel Buda si Petre Ungureanu. "Nastase a fost spalat ca la Nufarul. Alianta PSD-PNL a functionat iarasi ireprosabil", a declarat Ungureanu.
Le urez PD-L-istilor noi si mari succese alaturi de noii colegi de la PSD!