Pe aceeași temă
“Il desemnez pentru functia de premier pe domnul Dacian Ciolos”, a spus Klaus Iohannis, marti seara, inainte de a-l invita pe fostul comisar european pentru Agricultura sa sustina o declaratie.
In 5 Noiembrie, Euractiv scria ca numele lui Dacian Ciolos a fost agreat de seful statului roman pentru desemnarea ca premier. De altfel, surse politice au confirmat pentru revista 22 faptul ca fostul comisar european pentru Agricultura ar urma sa fie noul premier al tarii.
Ciolos: Neafiliat politic, cu influenta la Bruxelles
Nominalizarea ar fi de bun-augur, arata Euractiv, in conditiile in care Ciolos “nu doar ca e bine perceput la Bruxelles, dar reprezinta una dintre rarele figure publice romane asupra careia nu planeaza suspiciuni de coruptie”.
Dacian Ciolos este recunoscut drept o persoana independenta politic. Desi in timpul mandatului de comisar pentru Agricultura in mandatului Comisiei Europene conduse de Jose Barroso era vazut ca afiliat al Popularilor de centru-dreapta, el este considerat un om echilibrat.
Dacian Ciolos e recunoscut ca avand o puternica sustinere la nivel european din partea Frantei. Este casatorit cu o frantuzoaica, Valerie, a studiat in Hexagon, si – in timpul mandatului in Comisia Barroso – a fost recunoscut si ca “al doilea comisar francez”.
Ciolos nu a petrecut mult timp in serviciul public al Romaniei. Inainte de a deveni comisar in 2009, el a lucrat la delegatia CE la Bucuresti. Totusi, Dacian Ciolos a ocupat functia de ministru al Agriculturii in Cabinetul Tariceanu, intre Octombrie 2007 si Decembrie 2008.
In prezent, Dacian Ciolos este consilierul presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe securitatea alimentara internationala. A fost Comisar European pe Agricultura din 2009 pana in 2014, mandat in timpul caruia a coordonat reforma Politicii Agricole Comune (PAC), potrivit Hot News.
In urma cu aproape o luna, Dacian Ciolos a primit titlul Profesor Honoris Causa din partea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca, al carui absolvent este.
CV - Dacian Ciolos
Dacian Ciolos s-a nascut in 1969 in Zalau, Salaj. Este casatorit cu Valerie Villemin, pe care a cunoscut-o in timpul studiilor de Agronomie in Montpellier.
iulie 2015 - prezent: consilierul presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe securitatea alimentara internationala
2009-2014: Comisar European pe Agricultura
2009: Presedintele Comisiei Prezidentiale de la Cotroceni pe Agricultura (in mandatul de presedinte detinut de Traian Basescu)
2007-2008: Ministru al Agriculturii, in guvernul condus de Calin Popescu-Tariceanu
2007: subsecretar de stat pe afaceri europene in Ministerul Agriculturii
2005-2007: Consilier al ministrului roman al Agriculturii (sub mandatul lui Gheorghe Flutur) si purtator de cuvant al Romaniei in Comitetul Special Agricol la Consiliul Uniunii Europene
2002-2003: Task Manager SAPARD in Delegatia Comisiei Europene in Romania
1999-2001: Coordonator de proiecte de cooperare bilaterala pentru dezvoltarea agriculturii locale in Romania
1998-1999: Director al Programului de dezvoltare rurala locala in judetul Arges
martie-iulie 1997: Agroeconomist stagiar la Directia Generala de Agricultura si Dezvoltare Rurala a Comisiei Europene
Educatie:
1997: studii aprofundate (DEA) in Agricultural Development Economics, Ecole nationale superieure agronomique Montpellier (ENSA)
1996: certificat de studii superioare specializate in Environmental Agronomy, Ecole nationale superieure agronomique Rennes
1994: Facultatea de Horticultura din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca
1987: diploma de Bacalaureat, la Liceul Agro-Industrial din Simleu Silvaniei
Limbi vorbite:
Romana - limba materna
Franceza - fluent
Engleza - nivel bun