Pe aceeași temă
REALITATEA PLUS
Deţinătoarea licenţelor audiovizuale este societatea GEOPOL INTERNATIONAL SRL, ai cărei asociaţi sunt: Bertalan Păcuraru Alexandra Beatrice (fiica afaceristului Maricel Păcuraru) – 99.75% și Fundația „Maricel Păcuraru Alături de Tine” (membru fondator Păcuraru Ionuț Maricel) – 0.25%.
Consiliul Director al Fundației „Maricel Păcuraru Alături de Tine”: Păcuraru Daniela Madi – președinte, Păcuraru Ionuț Maricel – vicepreședinte, Antonescu Alina Maria – secretar.
Maricel Păcuraru este un controversat afacerist. El a ispășit o pedeapsă cu închisoarea după ce a fost condamnat în noiembrie 2014 la 4 ani de închisoare în dosarul Poșta Româna, cu prejudiciu de peste patru milioane de euro, în care a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Păcuraru a fost eliberat de la Poarta Albă în ianuarie 2017, după ce a executat 815 zile din pedeapsa de 1.460 de zile.
ANTENA 3
Deţinătoarea licenţelor audiovizuale este societatea ANTENA 3 SA, ai cărei acţionari sunt: Voiculescu Camelia Rodica – 40.622881%, Voiculescu Corina Mirela – 36.341102%, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (membru fondator şi preşedinte – Dan Voiculescu) – 13.036017% şi Gîdea Emanuel Mihai – 10%.
Camelia și Corina Voiculescu sunt fiicele lui Dan Voiculescu, fondatorul postului, condamnat și el la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, dar eliberat după trei ani.
Mihai Gîdea este principalul realizator la Antena 3 și director al companiei.
ROMÂNIA TV
Deţinătoarea licenţei audiovizuale este societatea RIDZONE COMPUTERS SRL, al cărei asociat unic este Catrinel Maria Gheorghe. Postul a fost fondat în 2011 de Sebastian Ghiță, fugit în Serbia pentru a evita reținerea într-un dosar de corupție. RTV s-a lansat în 2011, după ce o parte din echipa Realitatea TV a plecat alături de noua televiziune, care pentru o perioadă l-a avut manager pe Sebstian Ghiță.
În 2015, RTV Sattelite a ieșit din acționariatul postului și a intrat Catrinel Gheorghe, care până atunci era doar manager. În 2016 Catrinel Maria Gheorghe a devenit acționar unic, preluând cele 4% deținute de Radu Mihai Tronaru, potrivit PaginadeMedia.ro.
Potrivit Mediafax, ea lucrează de mai mulți ani cu actuala echipă RTV. În trecut ar fi lucrat la societatea 360 Revolution SRL, specializată în organizarea de evenimente și închirieri de echipamente. 360 Revolution SRL ar fi fost controlată tot de Sebastian Ghiță.
B1 TV
Deţinătoarea licenţelor audiovizuale este firma B1 TV CHANNEL SRL, ai cărei asociaţi sunt: Oancea Sorin – 50% şi Păunescu Gheorghe Constantin – 50%.
Sorin Oancea este om de media, a fost în trecut asociat minoritar cu Dan Voiculescu în imperiul mediatic al acestuia. Gheorghe Constantin Păunescu este un afacerist care a ocupat mai multe funcţii în cadrul Ministerului Comerţului Exterior din vremea lui Nicolae Ceauşescu, inclusiv cea de director al secţiei de import-export şi director al secţiei de valută.
DIGI 24
Acționarul principal este afaceristul Teszari Zoltan, care controlează imperiul telecom RCS RDS și are afaceri și în energie.
Potrivit CNA, deţinătoarea licenţei audiovizuale este societatea CAMPUS MEDIA TV SRL, al ai cărei asociaţi sunt: RCS & RDS SA – 90% şi Integrasoft SRL – 10%. Asociat unic al Integrasoft SRL este RCS & RDS SA.
Acţionarii RCS & RDS SA: Digi Communications N.V. – 93.575518%, Lista asociaţi persoane fizice – 6.42443% şi Lista asociaţi persoane juridice – 0.000052%.
Acţionarii Digi Communications N.V. (sediul înregistrat în Olanda şi sediul fiscal în România – listată pe bursă): RCS Management SA (Acţiuni clasa A) – 57.8666%, Acţionari – Acţiuni clasa B – 35.4440%, Digi Communications N.V. (Acţiuni clasa A) – 4.4093%, Teszari Zoltan (Acţiuni clasa A) – 2.2801%.
Acţionarii RCS Management SA: Teszari Zoltan – 78.3851%, Digi Communications N.V. – 10%, Bugarszki Sfetozar – 4.5871%, Patap Mihai – 3.6944% şi Docea Maria – 3.3333%.