Cine vrea să intre în Parlament din partea ALDE, plăteşte 63.000 de lei

E.b. | 04.09.2016

ALDE a decis criteriile de eligibilitate pentru a ajunge pe lista partidului la parlamentare, printre care se numără pregătirea profesională şi activitatea politică în mandatul actual. Însă a impus şi o serie de criterii financiare. Decizia a fost luată la Neptun.

Pe aceeași temă

 

ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, cere donaţii de 10.500 de lei de la filiale pentru fiecare candidat şi 63.000 de lei de la fiecare membru care vrea să fie senator sau deputat.

 

Deciziile au fost luate în cadrul reuniunii grupurilor parlamentare ale ALDE, care a avut loc, sâmbătă, la Neptun.

 

Potrivit hotărârilor ALDE, contribuţia pe care fiecare organizaţie judeţeană şi fiecare parlamentar ALDE vor trebui să o asigure pentru campania electorală a fost stabilită în funcţie de salariul minim brut pe economie. ALDE a calculat însă aceste sume potrivit salariului minim în vigoare înainte de 1 mai 2016, respectiv 1.050 de lei, în condiţiile în care în primăvară acesta a crescut la 1.250 de lei, transmite News.ro.

 

Astfel, candidaţii vor trebui să doneze 60 de salarii minime brute pe economie, în sumă totală de 63.000 lei (14.000 euro). 

 

Organizaţiile ALDE vor trebui să plătească 10 salarii, respectiv 10.500 lei (2.300 euro) pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

 

Un alt criteriu stabilit în conformitate cu prevederile statutare pentru înscrierea pe listele ALDE pentru alegerile parlamentare adoptat în urma şedinţei de sâmbătă prevede ca fiecare membru ALDE care doreşte să se înscrie pe liste trebuie să aibă plătită cotizaţia la zi.

 

Donaţiile solicitate sunt în limita maximă permisă de legea 334/2006, modificată în 2015, care cere sume maxime de 60 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

 

ALDE a stabilit şi alte criterii, cerând "o bună pregătire profesională şi expertiză în domeniile profesionale în care a activat". În privinţa parlamentarilor în funcţie se va ţine cont de activitatea politică şi parlamentară, precum şi de proiectele susţinute în numele ALDE în legislatura 2012 – 2016, iar aceştia trebuie "să beneficieze de credibilitate în faţa electoratului".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22