Ciolacu cere negocieri cu PNL pentru acces la guvernare conform ponderii parlamentare

Redactia | 08.11.2021

Marcel Ciolacu va propune în şedinţa PSD începerea negocierilor cu PNL pentru acces la guvernare în baza ponderii parlamentare.

Pe aceeași temă

„Să începem negocierile. Negocierile nu pot să fie altfel decât conform ponderilor parlamentare. Eu nu am auzit de altfel de negocieri decât cele pe ponderi, (...) pe rezultatele alegerilor generale, nu pe sondajele de opinie”, a spus Ciolacu întrebat ce mandat va propune colegilor săi în Consiliul Politic Naţional, Ciolacu a spus:

„Avem execuţia bugetară. Am văzut şi eu ştirile şi am crezut că am fost foarte clar înţeles. Măririle se fac în urma unui buget aprobat. De obicei, bugetul pe anul viitor se aprobă în luna noiembrie, decembrie şi acolo îţi creezi priorităţile. Una dintre priorităţile PSD sunt aceste măriri şi vom vedea în funcţie de buget cât se poate, astfel încât să nu păcălim românii. În al doilea rând, anul în curs, respectiv aceste luni, noiembrie şi decembrie, le vom vedea după ce avem execuţia bugetară a lunii octombrie. Momentan avem la dispoziţie numai execuţia bugetară a lunii a noua”, a spus Ciolacu citat de Agerpres.

Preşedintele PSD a mai spus că România a ajuns la o datorie publică, „făcută de către guvernările de dreapta, PNL-USR”, de aproape 50% şi, conform legii, în acest moment, nu e voie să se facă niciun fel de măriri.

Ciolacu a declarat că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis.

PNL și PSD vor relua, cel mai probabil, zilele acestea discuțiile pentru a forma o echipă pentru noul executiv. Luni, ambele partide au programate ședințe pentru a cere mandat partidului ca să poată continua negocierile.

PSD a programat pentru luni, la ora 11:00, o ședință a Comitetului Politic Național pentru a aproba mandatul de negociere pentru intrarea partidului la guvernare. La rândul său, PNL are o ședință a Biroului Politic Național luni seara, unde echipa de negociere va prezenta concluziile discuțiilor cu USR și PSD.

Președintele PNL, Florin Cîțu, declara vineri că decizia despre viitorul guvern se va lua în partid. „Mergem în Partidul Național Liberal cu concluzia celor două discuții, iar decizia o va lua Partidul Național Liberal, nu președintele PNL”, a spus Florin Cîțu.

Primele discuții oficiale dintre PNL și PSD au transmis însă semnalul unei reconcilieri între cele două partide. După discuțiile de joi seara, Marcel Ciolacu a anunțat că își asumă „proiectul” unei guvernări cu PNL, în timp ce Florin Cîțu a spus că deși „nu putem peste noapte să spunem că totul este roz între PNL și PSD”, „putem să spunem că suntem responsabili”.

Între timp, cele două partide lucrează la un program de guvernare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22