Pe aceeași temă
"După tot ce s-a întâmplat în februarie 2017 cu Ordonanţa 13 şi nu numai ne-am dat seama că România are nevoie de oameni tineri care trebuie să fie pregătiţi să îşi asume un viitor politic Astfel, am pregătit o alternativă politică, un braţ politic, care să iasă din Platforma 100", spune Dacian Cioloș, liderul partidului Mișcarea România Împreună.
Acesta a mai spus că din ce în ce mai mulţi români înţeleg că trebuie să se implice nu doar protestând ci şi să vină cu soluţii.
„În loc să-și aplice programul, PSD ne-a atacat mârlănește”, a mai spus Dacian Cioloş.
"E important ca România să nu rămână în afara UE, trebuie să fim prezenţi acolo, să nu rămânen în urmă. Politicienii actuali în loc să vină cu idei şi să pună România acolo unde îi este locul în Uniunea Europenă aleg să fugă după Soros şi după corporaţii", a mai precizat acesta, adăugând că Guvernul săi a lăsat o țară credibilă la nivel european. „Actuala putere nu are credibilitate la nivel european”, a completat el.
Cioloş a afirmat că 2017 a fost un an de regres. "E un an în care mulţi români ai înţeles că nu mai trebuie să aşteptăm ca altcineva să facă lucrurile în ţară şi că plecarea din ţară nu este o soluţie pe termen lung, ci doar una de disperare", a completat el.
Cioloș: Nu regret că nu m-am înscris în partide. M-am ținut de cuvânt
Întrebat dacă are vreun regret că nu a intrat în PNL înainte de alegerile parlamentare, Dacian Cioloş a spus că: "Nu regret că mi-am ţinut cuvântul în faţa Parlamentul. M-am ţinut ce mi-am asumat, adică o guvernare independentă. Eu am spus că nu voi intra în niciun partid politic. Am făcut exact acest lucru".
„În loc să se reformeze, PNL a abordat o retorică ipocrită”, a completat el.
În ceea ce priveşte faptul că platforma civică „Împreună” îl acuză pe Dacian Cioloș de plagiat, acesta a spus că: "Nu cred că cineva poate să aibă exclusivitate pe un cuvânt din dicţionar. Se protejează o sintagmă".
„Nu putem fi acuzați că am furat cuvântul ÎMPREUNĂ”, a declarat Cioloş.
Mii de susținători înscriși pe site
"Am înţeles astăzi, acum, după-masă, de la colegi, că avem în jur de 30.000 care s-au înscris deja pe site-ul viitorului partid şi dintre care circa 17.000 spun că îşi doresc să devină membri în momentul în care partidul va avea o existenţă legală, deci ei vor primi un formular de înscriere automat după ce partidul va avea o existenţă legală şi un alt lucru pozitiv, surprinzător pentru mine, e că din cei 30.000 sunt 11.000 care sunt gata să facă voluntariat pentru a susţine acest partid", a declarat Cioloş la Realitatea TV.