Cioloș: UE va acorda 120 de milioane de euro Republicii Moldova până în 2020 pentru agricultură și dezvoltare rurală

T. D. | 22.05.2014

Pe aceeași temă

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova 120 de milioane de euro pentru agricultură și dezvoltare rurală, în cadrul programului ENPARD, în perioada 2014-2020, a declarat joi la Chișinău comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloș, în cadrul unei întrevederi cu un grup de primary, informeaza agerpres.

Cioloș a precizat că acest sprijin financiar va susține competitivitatea agriculturii Republicii Moldova după semnarea Acordului de liber-schimb. “Prima tranșă de finanțare, în valoare de 64 de milioane de euro, va fi aprobată de Comisie până în luna iulie”, a precizat comisarul european.

În același context, el a arătat că Acordul de liber-schimb dintre Republica Moldova și UE, care urmează să fie semnat la 27 iunie, este favorabil producătorilor moldoveni.

Acordul permite liberalizarea pieței europene, cu excepția unor produse pentru care au fost stabilite anumite cote care depășesc exporturile moldovenești. Mai mult, comisarul european a arătat că în urma unei solicitări a premierului Iurie Leancă, Comisia Europeană a luat decizia de a dubla cotele respective, în contextul în care Chișinăul este îngrijorat că Federația Rusă ar putea introduce noi interdicții pentru produsele moldovenești.

Acordul de liber-schimb dintre Chisinau si Bruxelles vine in conditiile tensiunilor ruso-ucrainene, care ameninta sa atinga si Republica Moldova. Marea problema a autoritatilor moldovene este chestiunea Transnistria, unde Chisinaul se teme de un eventual curent separatist pro-rus, in contextul in care in sudul si estul Ucrainei au aparut puternice grupuri secesioniste.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22