Cioloş a cerut un control la compania Ryanair pentru că nu a putut plăti în lei în avion

E.b. | 11.11.2016

Premierul Dacian Cioloş a cerut Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) să facă un control la compania aeriană Ryanair, după ce, în timpul unei curse aeriene Timişoara - Bucureşti, nu a putut plăti în lei produse vândute în avion

Pe aceeași temă

 

 

El solicitând şi ministerelor să analizeze legislaţia pentru a vedea dacă operatorul aerian a respectat normele. Compania şi-a cerut scuze pentru ”inconvenienţele cauzate”, precizând că în prezent nu acceptă plata în lei pentru produsele achiziţionate la bord.

 

”Prim-ministrul a solicitat ANPC să facă un control la compania aeriană după ce nu a putut achita în lei produse aflate în vânzare pe o cursă internă. De asemenea, a cerut şi ministerelor responsabile să facă în perioada următoare o analiză a legislaţiei în vigoare cu scopul de a clarifica dacă operatorul aerian a respectat sau nu normele legale”, a declarat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, onform News.ro.

 

Tot vineri, reprezentanţii companiei Ryanair au transmis un comunicat în care şi-au cerut scuze pentru ”inconvenienţele cauzate”, explicând că, în prezent, nu acceptă plăţi în lei pentru produsele achiziţionate la bord.

 

”Ne cerem scuze pentru incovenienţele cauzate, dar, în prezent, nu acceptăm plăţi în moneda naţională Leu (RON) pentru produsele achiziţionate la bord. În continuare, urmărim îmbunătăţirea fiecărui aspect al business-ului nostru pentru o mai bună experienţă de zbor a clienţilor, parte a programului nostru «Always Getting Better»”, se arată în comunicatul Ryanair.

 

Joi, premierul Dacian Cioloş a plecat de la Timişoara spre Bucureşti cu o cursă a companiei Ryanair, iar în timpul zborului a vrut să îşi cumpere produse din avion. Personalul din aeronavă a refuzat însă plata, pe motiv că premierul a oferit lei, iar la bordul avionului se acceptă doar euro.

 

Dacian Cioloş s-a aflat joi la Timişoara, împreună cu mai mulţi miniştri, unde a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său sârb Aleksandar Vučić.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22