Pe aceeași temă
Iniţial, Cioloş i-a răspuns pe Facebook unei femei care îi atrăgea atenţia că, în învăţământ, se cer în continuare copii legalizate, cu textul: ”Reflexele proaste se schimbă mai lent decât deciziile”.
Apoi, premierul a reacţionat la comentariul unui tânăr, Alaeib Alnams, care trăieşte în Târgu Mureş, dar pretinde că este din Libia.
Alaeib Alnams a scris pe Facebook: ”Mergeţi înapoi la Bruxelles!”.
Imediat, Dacian Cioloş i-a răspuns: ”Nicio grijă, nu merg nicăieri. Mai am treabă aici”.
Pe femeia care a reclamat că în învăţământ se cer în continuare copii legalizate şi că nu se simplifică deloc procedurile, din contră. Dacian Cioloş a întrebat-o unde anume s-a întâmplat asta, pentru că ”ministrul a dat deja Ordin pentru schimbarea procedurii”.
Apoi a scris: ”Puteţi refuza să daţi copie legalizată şi să-i trimiteţi pe cei care vă cer asta la ministru. Din păcate, reflexele noastre proaste se schimbă mai lent decât deciziile”, a mai spus Cioloş pe Facebook
Comentariile premierului au fost făcute la o postare referitoare la deciziile Executivului privind debirocratizarea.
”La numai două luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, începem să vedem primele rezultate: mai puţine documente pe care oamenii trebuie să le aducă la instituţii, mai puţine drumuri la ghişee, mai puţine cheltuieli. Am discutat ieri cu miniştrii în cadrul unei şedinţe de Guvern suplimentare despre progresele făcute, pentru că există progrese in mai multe domenii: eliminarea cerinţei de depunere a copiilor legalizate după documente, acceptarea copiei după buletin în format electronic, solicitarea cazierului de către instituţii direct unităţilor de poliţie”, a scris Cioloş pe pagina sa de Facebook.