Cioloș ales președinte al PLUS cu aproape sută la sută din voturi: Proiectul meu e România!

Redactia | 26.01.2019

Fostul premier Dacian Cioloş a fost ales, sâmbătă, preşedinte al PLUS, el întrunind 99,17 la sută din voturile delegaţilor.

Pe aceeași temă

Convenţia Naţională a PLUS s-a reunit sâmbătă la București pentru alegerea președintelui formațiunii. Dacian Cioloș, fost premier tehnocrat, a fost singurul candidat la şefia partidului, votul fiind secret. Preşedintele partidului este ales pentru un mandat de 4 ani.

Din cei 1.557 de delegaţi, au votat pentru 99,17%. De asemenea, s-au înregistrat 7 voturi “Nu” şi 6 abţineri.

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că proiectul său este România, iar obiectivul pe care şi-l propune este ca această formaţiune să devină prima forţă politică după alegerile parlamentare, scrie Agerpres.

“Proiectul meu, pe care vi-l propun astăzi, nu este doar un partid sau nu este în primul rând un partid. (...) Proiectul meu este România şi ştiu ce avem de făcut - să mergem la europarlamentare şi să dăm primul test politic, să obţinem rezultate foarte bune, apoi să construim un proiect solid pentru alegerile prezidenţiale, să creştem o listă politică pentru adminstraţia publică locală şi să câştigăm alegerile locale, (...) să devenim prima forţă politică din România după alegerile parlamentare. Pentru asta e nevoie de fiecare dintre dumneavoastră, aici, în partid, să construim împreună o nouă elită politică, un proiect inovativ şi care să surprindă pe toată lumea, o organizaţie care să permită membrilor ei să înveţe şi să crească în politică, dar pentru ceilalţi, nu pentru sine, să înţeleagă ce datorează societăţii şi cum trebuie să lupte ca să o modeleze într-una mai bună”, a transmis Cioloş.

Potrivit fostului prim-ministru, PLUS se îndreaptă spre 10.000 de membri de partid validaţi, aspect despre care a spus că reprezintă “o performanţă uriaşă pentru o singură lună de existenţă”.

“Am făcut acest partid pentru că am simţit această singurătate şi eu şi noi şi am simţit-o într-un anumit fel, mai ales după ce s-a terminat 2016 şi a început 2017 şi pentru că singura soluţie pentru toţi cei care se simt singuri este să arătăm că suntem împreună şi că putem fi împreună. Acest moment e doar un început, ne-am supărat destul, am suferit destul de sentimentul neputinţei, am dat prea mult vina unii pe alţii şi ne-am victimizat suficient. De azi, nu doar că nu mai suntem singuri, dar vedem clar ceea ce avem de făcut şi e simplu asta - să avem curajul să fim, în primul rând, noi înşine, fără să cerem aprobarea altora pentru asta, să fim convinşi că şi noi putem şi, în primul rând, nu depindem de alţii”, a adăugat Cioloş.

La Convenţia Naţională a PLUS sunt invitaţi speciali profesoara Mihaela Miroiu, actriţa Oana Pellea şi vloggerul Mihai Alexandru Hash.

După alegerea structurilor de conducere ale noului partid, PLUS şi USR urmează să decidă, peste o săptămână, dacă merg pe liste comune la alegerile europarlamentare din luna mai şi cum se va realiza colaborarea dintre cele două partide.

Marţi, Dacian Cioloş a declarat că a avut discuţii şi până acum cu preşedintele USR, Dan Barna, dar negocierile pentru o colaborare vor începe după ce vor fi alese şi structurile de conducere ale PLUS.

Primul congres al partidului lui Cioloş are loc după scandalul legat de fondatorii PLUS. Avocatul Adrian Iordache, a demisionat vineri din PLUS după scandalul provocat de acuzaţiile lui Marius Oprea, care a afirmat că este fiul lui Alexandru Iordache, fondator al casei de avocatură care a sprjinit înregistrarea PLUS şi fost maior de Securitate, coordonatorul anchetei penale împotriva sa, în 1988.

De altfel, urmare a acestui scandal, Dacian Cioloş a anunţat, marţi, că toţi membrii formaţiunii vor completa declaraţii pe propria răspundere că nu au colaborat cu Securitatea, iar pentru cei care vor deţine funcţii în partid va fi cerută adeverinţă de la CNSAS.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22