Cioloș anunță că fuziunea cu USR nu se va face mai devreme de un an, după alegerile parlamentare

Laurentiu Gheorghe | 19.01.2020

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a declarat sâmbătă că fuziunea dintre USR și PLUS va avea loc cât mai repede posibil, cel mai probabil după alegerile parlamentare.

Pe aceeași temă

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a răspuns, într-o conferință de presă la Iași, că, pentru membrii Alianței USR- PLUS, prioritară este pregătirea campaniilor electorale. Iar fuziunea cu USR va avea loc cel mai probabil, aceasta urmând să aibă loc după alegerile parlamentare.

„Mai repede, tehnic vorbind, nu mai repede de un an de zile. Să zicem după alegerile parlamentare. Din punct de vedere juridic, fuziunea nu avem cum să o organizăm pentru că avem două rânduri de alegeri acum și atenția noastră trebuie focalizată pe pregătirea acestor campanii, nu pe fuziune și alegeri interne și împărțiri de posturi interne. Acesta e motivul pentru care, încă de anul trecut, din toamnă, am spus că ne dorim ca acest proiect să fie foarte clar unul comun, pentru toți susținătorii noștri. Am decis să construim această alianță politică înregistrată la Tribunal, care ne permite să acţionăm din punct de vedere politic, în toate alegerile, împreună. Pregătim candidați comuni. Noi vrem să valorificăm toată experiența, ce a acumulat mai bun USR-ul de când s-a format și până acum, toată experiența și oamenii din PLUS care au venit în partid şi nu au fost la USR”, a răspuns jurnaliștilor Dacian Cioloș, citat de Agerpres.ro.

El a precizat că PLUS a venit cu o ofertă politică complementară, mai largă faţă de USR, care a atras oameni care, anterior, au stat deoparte.

„Sigur, multă lume întreabă «de ce ați mai făcut un partid când exista USR-ul?». Păi, pentru că, uitați, noi avem 17.000 – 18,000 de membri. Atingem – și asta am văzut și din analize și din sondaje, din discuţii cu oamenii – atingem un tip de electorat pe care USR-ul direct nu l-a atins. Noi am adus un plus acestui proiect politic. Ştiţi care a fost rezultatul USR-ului după alegerile din 2016, aţi văzut care a fost rezultatul alianţei la alegerile europarlamentare. Deci, având o ofertă politică mai largă am atras oameni care, până acum, au stat deoparte, mulţi dintre ei, pentru că nu au avut între cine şi cine să aleagă. Acum important e să putem construi împreună, şi asta facem deja, de ceva vreme. Evident că, vedeţi, sunt oameni care nu au făcut politică, cea mai mare parte a lor, peste 85 – 90% în cele două partide sunt oameni care nu au mai făcut politică, oameni care vin din mediul antreprenorial, din administraţie, oameni cu experienţă diferită, care au nevoie să înveţe şi cred că e important ca românii, alegătorii, susţinătorii să înţeleagă că nu e uşor să intri într-un astfel de proiect şi să construieşti o mişcare politică consolidată, în paralel cu pregătirea unor campanii electorale. Noi asta facem şi ne-am asumat lucrul ăsta şi mergem până la capăt”, a răspuns Dacian Cioloş.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22