Pe aceeași temă
Dragnea "se foloseste de toate tertipurile pentru a incerca sa influenteze rezultatul alegerilor si decizia romanilor avand optiuni de a alege", a spus Dacian Cioloș, joi, într-o conferință de presă.
"Asta dovedeste ca dl Liviu Dragnea, care e din ce in ce mai convins ca nu va putea castiga alegerile in mod normal si legal, se foloseste de toate tertipurile pentru a incerca sa influenteze rezultatul alegerilor si decizia romanilor avand optiuni de a alege. Suntem, din pacate, aproape in situatia Rusiei, unde seful suprem decide cu de la el putere cine are dreptul si cine nu are dreptul", a declarat Ciolos.
Dacian Ciolos a adaugat ca atat USR, cat si PLUS au incredere ca ICCJ va lua decizia justa, pentru ca din punctul lor de vedere legea a fost respectata.
"Vom face tot ce tine de noi pentru ca aceasta alternativa politica sa existe in continuare si sa fim pe lista la alegerile europarlamentare. Vom gasi formula prin care sa putem sa candidam ambele partide", a mai declarat Ciolos.
Decizia Biroului Electoral Central de a nu permite înscrierea alianței USR PLUS la alegerile europarlamentare 2019 este un „viciu real de exercitare a democrației”, dar nu este din vina justiției, ci mai degrabă a legiuitorului, a spus Cioloș intervievat de Digi 24.
"Stiati ca dl Vadim Tudor, care e decedat de ani de zile, e presedintele PRM in scris in registru?", a mai precizat liderul PLUS.
Decizia BEC pentru respingerea unui protocol poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care se pronunta in 24 de ore de la inregistrare, potrivit Legii mentionate.
"Biroul Electoral Central se pronunta in sedinta publica asupra admiterii sau respingerii protocolului de constituire a aliantei electorale, in termen de 24 de ore de la inregistrarea acestuia. Decizia Biroului Electoral Central de admitere a protocolului de constituire a aliantei electorale poate fi contestata de orice persoana fizica sau juridica interesata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in termen de 24 de ore de la afisare. Inalta Curte de Casatie si Justitie se pronunta asupra contestatiilor prevazute la alin. (4) si (5) in termen de24 de ore de la inregistrarea contestatiei, prin hotarare definitiva", prevede Legea 33/2007, actualizata pe 13 februarie 2014, explică Ziare.com.