Pe aceeași temă
”Din informațiile pe care le am în urma unei discuții cu Dan Barna, am înțeles că alianța politică urmează să fie votată și că din punctul nostru de vedere nici nu poate fi altfel. Mesajul pe care l-am primit de la electorat pe 26 mai a fost că alianța între PLUS și USR trebuie să-și asume împreună candidaturi pentru prezidențiale, locale și parlamentare și să câștige aceste alegeri împreună. În consecință nu poate fi vorba doar de o alianță electorală și de târguieli pe anumite nume și locuri pe listă. Noi trebuie să dăm acum un mesaj clar, pe conținutul unui program politic cu care să ținem aproape cetățenii români care au încredere în noi. În concluzie sunt convins că vom găsi înțelepciunea să dăm acest mesaj în urma deciziilor pe care le vor lua organele de conducere ale celor două partide din alianța politică. Mergem împreună până la capăt”, a declarat Dacian Cioloș pentru G4Media.ro.
Liderul USR Brăila, Cătălin Stancu, a anunțat, sâmbătă la prânz, într-o postare pe Facebook, că USR a votat în cadrul Comitetului Politic alianta electorala a USR și PLUS pentru alegerile prezidentiale din 2019, anunță președintele USR Brăila, Cătălin Stancu, într-o postare pe Facebook.
Ulterior, Stancu a adăugat pe FB un Later Edit, cu precizrea: ”Acum discutam Alianta politica…”
Și deputatul USR, Iulian Bulai, a anuțat pe Facebook: ”Avem alianță electorală USR-PLUS pentru alegerile prezidențiale. Cu Dan Barna spre victorie la Cotroceni!”
Altfel spus, cele două partide ar urma să se prezinte la prezidențiale la fel ca la europarlamentarele din luna mai, cu o alianță care nu va fi înscrisă la Tribunal.