Cioloş s-a întâlnit cu sindicaliştii din învăţământul preuniversitar care protestau la Iaşi

E.b. | 18.11.2016

Premierul Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, vineri, la Iaşi, cu reprezentanţi ai sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar care l-au aşteptat protestând, în primul rând din cauza salariilor, după cu susţineau ei.

Pe aceeași temă

 

 

Sindicaşiştii i-au reproşat  premierului că salariile din educaţie sunt ”mizerabile” şi că nu sunt construite şcoli noi, el promiţându-le că săptămâna viitoare vor putea fi ”clarificate câteva lucruri”, transmite News.ro.

 

”Am stat de vorbă şi cu cei din educaţie, şi cu cei de la Fortus. Cu cei din educaţie sunt câteva lucruri care cred că pot fi clarificate săptămâna viitoare. Referitor la cei de la Fortus, voi sta de vorba săptămâna viitoare cu cei din conducerea Ministerului Economiei şi cu şefii Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului să vedem ce soluţii pot fi găsite. Le-am explicat celor de la Fortus că soluţiile nu stau în pixul prim-ministrului. Este o companie cu capital de stat, dar care funcţionează după anumite reguli, însă o să văd ce se poate face pentru ca salariile restante să poată fi plătite cu prioritate în programul pe care îl are AAAS legat de Fortus”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, premierul Cioloş.

 

După întâlnirea cu autorităţile locale din Iaşi şi Vaslui de la Pefectura Iaşi, premierul s-a întâlnit cu o delegaţie a protestatarilor din educaţie şi cu foşti angajaţi de la Fortus. Întâlnirea a durat aproximativ 20 de minute.

 

Premierul Dacian Cioloş a fost aşteptat, vineri, la Iaşi, de sindicalişti din învăţământul preuniversitar care i-au reproşat că salariile din educaţie sunt ”mizerabile” şi că nu sunt construite şcoli noi, precum şi de foşti angajaţi ai societăţii Fortus care au fost disponibilizaţi şi şi-au primit salariile restante.

 

Aproximativ o sută de sindicalişti din învăţământul preuniversitar şi foşti angajaţi ai societăţii Fortus care au fost disponibilizaţi s-au adunat în faţa Prefecturii Iaşi, la intrarea principală, cu o oră înainte de sosirea premierului Cioloş. Ei au avut steaguri, fluiere şi vuvuzele. 

 

 Dacian Cioloş participa la o întâlnire cu oameni de afaceri la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22