Pe aceeași temă
Președintele ales al USR PLUS, Dacian Cioloș, a declarat sâmbătă, la Congresul partidului, că ”suntem gata să ne asumăm răspunderea politică pentru un guvern care să pună în aplicare PNRR”. La rândul său, Dan Barna a declarat că este alături de Dacian Cioloș și că va continua în proiectul USR PLUS.
Dacian Cioloș a câștigat alegerile pentru președinția USR PLUS cu 50,9%, la diferență de circa 700 de voturi față de Dan Barna, potrivit rezultatului oficial anunțat de Ionuț Moșteanu. Dacian Cioloș a primit 19.603 de voturi (50.9%), iar Dan Barna – 18.908 de voturi (49.1%). Rezultatul alegerilor interne, în format online, urmează să fie validat de Congresul USR PLUS sâmbătă.
Cele mai relevante declarații:
Suntem mai puternici prin această fuziune, dar trebuie să ştim că suntem în acelaşi timp şi mai singuri. Trebuie însă să răzbim şi să învăţăm să lucrăm unii cu alţii chiar dacă aparent suntem diferiţi. Avem în partid, în mare, două profile de membri. Cei la un click distanţă şi cei pentru care clickul este încă la distanţă, deşi primii se spune că nu există, că sunt virtuali, că nu sunt reali – deşi au fost mereu acolo, au susţinut moral, politic şi financiar acest proiect, chiar dacă nu au ieşit în stradă la campanii, totdeauna şi cu toţii.
Ceilalţi, din diferite motive, nu sunt încă familiarizaţi sau obişnuiţi să trăiască on-line. Sunt la fel de reali şi parte a lumii şi motivaţiei noastre. Ne aduc aproape de realităţile cotidiene ale societăţii noastre, iar perspectiva şi aşteptările lor sunt o bună busolă pentru lucrurile pe care trebuie să le facem.
E timpul deci să aducem aceşti doi membri împreună în partidul nostru, să încetăm negarea sau dezbinarea lor, pentru că – extrapolând la realitatea externă a partidului – asta e datoria noastră faţă de toţi românii, să îi unim şi să îi aducem împreună”
Discuțiile de acum încolo cu PNL vor trebuie să fie pragmatice și factuale. Suntem gata să ne asumăm răspunderea politică pentru un guvern care să pună în aplicare PNRR. E singur asoluție pe care o văd. Pentru 2024 trebuie să ne propunem să câștigăm prezidențialele și parlamentarele.
Vedeți cum PSD se pregătește să acapareze întreaga putere speculând incapacitatea politică a PNL. Extrema dreaptă se pregătește să arunce totul în aer. Azi decidem dacă începem construcția unui partid mare capabil să bată toate celelalte forțe politice. Trebuie să deschidem filiale cât mai multe.
Am lăsat în urmă sper, procesul de fuziune. El îl consider încheiat. Poate vor mai exista fricțiuni și neînțelegeri, vor mai exista tendițe de tabere, dar să se gândească bine înainte de a construi ziduri. Sunt convins că vom învăța împreună dialogul.
E important ce vom vota și ce vom decide. USR PLUS este partidul politicii de azi și de mîine, al încrederii și al schimbării.
Dan Barna:
Din păcate, în momentul de faţă, România are o guvernare capturată de o persoană pentru care pălăria de premier este prea mare şi sper, şi sunt încrezător, că lucrul acesta se va încheia şi vom putea să încheiem o criză de care România nu avea nevoie. Vom putea să încheiem o criză inutilă şi absurdă care a fost creată de un singur om pentru o ambiţie personală ridicolă şi sper să revenim cât mai repede, de marţi încolo, în logica aceasta de guvern responsabil pentru România şi nu pentru mizele personale ale unui cetăţean
USR PLUS a arătat în cele opt luni că știe și vrea să facă reforme.
A fost o competiție reală, firească într-un partid viu și autentic. Avem un rezultat și asta ne dă putere să mergem mai departe. Am dovedit că partidul a fost mai puternic, exact asta se va întâmpla și acum. Am foarte mare încredere în înțelepciunea voastră că veți alege cel mai bun Birou Național.
Eu cred că, dacă este să vorbim de reforme în România, aceasta nu se poate face decât împreună cu USR PLUS, pentru că dacă este să vorbim despre infrastructură în această ţară, după 30 de ani de proiecte desenate de hărţi prin birouri, asta nu se poate face fără Cătălin Drulă. Dacă este să vorbim de fonduri europene în această ţară avem nevoie de Cristian Ghinea şi dacă este să vorbim de reforma adevărată în sănătate avem nevoie de Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. (…) Miniştri USR PLUS sunt cei care au muncit şi cei care au arătat că se poate face reformă în România. Pe mai departe, fie că vom fi în opoziţie, fie că ne întoarcem la guvernare, USR PLUS va continua să reprezinte ceea ce înseamnă în România speranţă şi reformă reală
Visul meu era să fac un partid care să conteze pe termen lung în politica din România. Cred că USR PLUS este un partid care contează. Azi suntem un partid cu peste 50 de mii de membri. Sunt foarte mândru să spun că în mandatul meu politica din România s-a îmbogățit cu oameni, cu lideri care au crescut împreună cu noi în USR PLUS, o altă ligă de politicieni. O parte din ei sunt primari, parlamentari, miniștri. USR PLUS a promis să primenască clasa politică din România și face acest lucru.
Sunt aici și o să rămân aici. Continui acest proiect, o să susțin echipa Biroului Național, sunt alături de Dacian Cioloș. Vă mulțumesc, sunt convins că în 2024 avem președintele României și vom guverna țara.
Un număr de 1.200 de delegaţi din întreaga ţară vor fi prezenţi sâmbătă, la Bucureşti, pentru Congresul USR PLUS, în cadrul căruia va fi stabilită componenţa noului Birou Naţional şi va fi validat noul preşedinte al formaţiunii – Dacian Cioloş.
Potrivit surselor G4Media.ro, miza echipei Barna este să impună cât mai mulți oameni în Biroul Național pentru a contracara puterea lui Dacian Cioloș în partid.
Biroul Naţional al USR PLUS va asigura conducerea executivă a partidului alături de preşedinte.
Evenimentul se va desfăşura la Romexpo, dar având în vedere contextul pandemic, în sală se vor afla maximum 150 de persoane simultan.
Delegaţii care îşi vor exprima opţiunea privind componenţa noului Birou Naţional au fost împărţiţi pe fluxuri orare, pentru a-şi exercita votul.
La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate. Întregul eveniment va fi transmis live pe Facebook şi Youtube.
Pentru Biroul Naţional şi-au depus candidatura 93 de membri USR PLUS, grupaţi în trei liste, dar şi trei candidaţi independenţi.
Pe lista „USR PLUS la Guvernare 2024″ figurează: Dan Barna, Octavian Berceanu, Vlad Botoş, Cosette Chichirău, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Elena Lasconi, Liviu Mălureanu, Radu Mihail, Radu Mihaiu, Ionuţ Moşteanu, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Cristian Seidler, Lucian Stanciu-Viziteu.
Lista „#Uniţi, reuşim!” este formată din: Dacian Cioloş, Alexandru Paul Dimitriu, Anca Dragu, Victor Giosan, Andrei Lupu, Ioana Mihăilă, Alin Mituţa, Dragoş Pîslaru, Alin Stoica, Ramona Strugariu, Ciprian Teleman, Oana Ţoiu, Dragoş Tudorache, Vlad Voiculescu.
Lista „#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România” îi include pe: Adrian Albu, Flavia Boghiu, Marius Cobianu, Alexandra Coliban, Allen Coliban, Andrei Corbu, Radu Molnar, Mihai Poliţeanu, Bogdan Stroe, Nicu Ştefănuţă, Cătălin Teniţă, Vlad Teohari.
Cei trei candidaţi independenţi sunt: Andrei Iulian Margarit, Lucian Ştefan Rădulescu, Alexandru Surcel.
Congresul va începe la ora 9,00 şi va include prezentarea unui raport al alegerilor pentru desemnarea preşedintelui, precum şi un discurs al noului preşedinte USR PLUS.
Vor fi prezentaţi candidaţii pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de Arbitraj şi pentru Comisia Naţională de Cenzori.
La ora 13,00 va începe votul.
Sunt aşteptaţi să îşi exprime votul, în calitate de delegaţi, Dan Barna şi Dacian Cioloş, Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Ciprian Teleman, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu. De asemenea, vor vota preşedintele Senatului, Anca Dragu, dar şi primarii Dominic Fritz, Allen Coliban, Elena Lasconi, Clotilde Armand, Radu Mihaiu, precum şi fostul prefect al Capitalei Alin Stoica.
Potrivit statutului, alegerile pentru Biroul Naţional au loc pe principiul proporţionalităţii. Candidaţii pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferenţial pe liste cu mai mulţi candidaţi). Locurile vor fi repartizate proporţional listelor, în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare listă. Cei nouă vicepreşedinţi vor fi aleşi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute.
Membrii Biroului Naţional vor fi: preşedintele ales, vicepreşedinţii aleşi şi persoanele care au obţinut cele mai multe voturi, în ordine descrescătoare, pentru locurile rămase neocupate de preşedintele şi vicepreşedinţii aleşi.
În cea de a doua zi a congresului, duminică, dezbaterile privind modificarea Statutului USR PLUS vor avea loc într-o şedinţă exclusiv online. Tot cu această ocazie va fi prezentat rezultatul alegerilor pentru Biroul Naţional.
Europarlamentarul Dacian Cioloş a fost ales în funcţia de preşedinte al USR PLUS, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor interne. El a obţinut 19.603 voturi, iar contracandidatul său, Dan Barna, 18.908. Rezultatul votului a fost anunţat vineri seara.
În luna mai a acestui an, USR şi PLUS au fuzionat după ce în ultimii ani cele două partide conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş au participat ca o alianţă la alegerile europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare. (Sursa: Agerpres)