Circa 16 miliarde de euro pentru restituirea integrala in bani a imobilelor nationalizate

Fara Autor | 13.04.2012

SHARE 2

 

Statul ar trebui sa aloce aproximativ 16 miliarde de euro, pentru plata integrala exclusiv prin bani pentru proprietatile nationalizate, din care mai mult de jumatate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri pentru 88.000 de imobile.
 
"Pe lângă partea de acceptanţă la CEDO, avem o problemă financiară. Titlurile distribuite de ANRP impactează pe deficitul bugetar ESA, iar plăţile în bani impactează imediat pe deficitul în cash. Am găsit soluţia cu 15% din valoarea imobilelor pentru că statul nu-şi permite mai mult de atât", a declarat, pentru Mediafax, ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.
 
Ministrul a explicat ca fara aplicarea unei astfel de soluţii, CEDO va trece la acceptarea imediată a solicitărilor depuse de cetăţenii români, iar autorităţile estimează ca toate aceste procese ar putea fi soluţionate în termen de 5 ani, ceea ce va avea un impact foarte puternic asupra deficitului bugetar, cel puţin pe ESA.
 
La intrebarea de ce Guvernul nu a ales varianta unor emisiuni de titluri pe 15-30 de ani prin care sa acopere sumele necesare despagubirii fostilor proprietari, Dragoi a raspuns ca aceasta optiune ar fi dus la cresterea datoriei publice totale cu 13% din PIB, ceea ce nu era sustenabil.
 
"De trei ani încercăm să ne ajustăm şi s-au făcut eforturi, s-au luat măsuri dure. Avem o constrângere petru anul viitor să fim şi mai ambiţioşi, să mergem cu deficitul la 1% din PIB. O creştere a datoriei publice vine în contradicţie cu principiile Pactului Fiscal, unde noi putem merge pe un deficit structural mai apropiat de 1% din PIB tocmai pentru că avem o datorie publică mai mică", a explicat Drăgoi.
 
În ceea ce priveşte eliminarea restituirii în natură, Drăgoi a arătat că prin menţinerea acestei forme de despăgubire s-ar fi creat un tratament discriminatoriu, întrucât persoanele care puteau recupera imobilele în natură erau despăgubite integral, în timp ce pentru despăgubirile în bani s-a propus limitarea la 15% din valoare.
 
Ministrul Finanţelor a precizat că estimările pentru despăgubirile cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, pentru proprietăţile confiscate de la culte şi minorităţi însumează 39 de miliarde lei, din care 34 de miliarde lei revin cultului romano-catolic, care a depus cereri de despăgubire pentru 88.000 de imobile.
 
Drăgoi susţine că estimările pentru despăgubirile acordate pe baza legilor 10/2010 si 18/1991 însumează 31 de miliarde lei.
 
Despăgubirea integrală în bani a foştilor proprietari ale căror case au fost naţionalizate de comunişti ar costa statul peste 12 miliarde lei (2,9 miliarde euro).
 
În cazul plăţii exclusiv în echivalent, statul ar urma să plătească foştilor proprietari de terenuri agricole confiscate sub regimul comunist aproximativ 11 miliarde de lei (2,5 miliarde euro) dacă nu se limitează despăgubirile la 15% din valoarea de piaţă, la 20 de ani după apariţia Legii 18 privind fondul funciar.
 
De asemenea, pentru despăgubirea foştilor proprietari care au deţinut acţiuni la societăţi naţionalizate de comunişti, statul ar mai trebui să plătescă peste 7 miliarde de lei.
 
"Ajustarea fiscală, deficitul structural şi până la urmă sustenabilitatea acestor plăţi, acestea au fost raţiunile pentru limitarea despăgubirilor", a conchis Drăgoi.
 
Guvernul vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibiliatate restituirii în natură. De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.
TAGS:

Comentarii 2

Waltzing Matilda - 04-13-2012

foarte, foarte, foarte nasol! Si ce-i impiedica sa purceada la restituirea tot in natura, dar pe alt amplasament? Ca tarlale pline de balarii avem destule...Exista si o lege in acest sens, dar se pare ca nimeni nu o promoveaza: 67/2010: http://www.evz.ro/detalii/stiri/paduri-si-te-renuri-retrocedate-pe-alese-897255.html

Răspunde

Carcotas - 04-13-2012

Nu sunt impotriva retrocedarilor proprietatilor confiscate de regimul comunist.Dar daca peste 30-40 de ani, nu stiu mai devreme sau mai tarziu,vor ajunge comunistii din nou la putere, ceea ce nu este exclus vazand cu ochii cum se degradeaza viata a peste 75-80% a locuitorilor tarii si vor confisca din nou averile celor care, noi stim cum le-au facut,vom mai fi de partea acestora? Mi-am pus aceasta intrebare,gandindu-ma ca cei care cer acum despagubiri si ma refer la cele fabuloase, proprietatile respective cred ca au fost facute tot cam in stilul celor de astazi!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22