Pe aceeași temă
UPDATE: PSD a transmis o circulară în filiale solicitând ca fiecare județ să trimită 15 oameni la București în ziua moțiunii, cu mașinile personale, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Potrivit acestora, pesediștii din teritoriu nu trebuie să fie angajați în administrație și nici lideri cu vizibilitate.
Surse din PSD Constanța au confirmat pentru G4media.ro că organizațiile locale ale partidului au primit directive clare să asigure un număr minim de participanți la mitingul de susținere a guvernului Dăncilă în ziua moțiunii de cenzură.
În Constanța vor fi mobilizate femeile în încercarea partidului de a transmite un mesaj cu impact emoțional sporit, de susținere a primei femei ajunsă în funcția de premier al României. De organizare s-ar ocupa Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna de 18 ani, președinta organizației de femei a PSD Constanța și o apropiată a lui Liviu Dragnea.
Contactată telefonic, Mariana Gâju a negat vehement că s-ar ocupa de mobilizarea femeilor din județ și a vorbit de participarea ei, în calitate de vicepreședinte al Organizației Naționale de Femei a PSD, la ședința CEx de mâine: ”Doamne ferește! Ce vorbă e asta? Nu se mobilizează, doamnă, nimeni. Poate că nu știu eu. Eu vă transmit ce știu la ora asta: Dacă la nivel de județ o vicepreședintă merge maine la CEx e cu totul altceva. Dar nicidecum femeile Constanței…”
"Sunt două variante, fie să-i putem compara numeric, fie să ajungă la conflict. Numai că ce vedem azi că se întâmplă, inclusiv la nivelul Parlamentului, s-ar putea să își dorească în continuare, cei care vin acum, protestatarii, astfel de acțiuni. Am luat și măsuri în Parlament, însă te poți gândi că susținătorii USR vin la restaurant, să ia furculița și apoi să fugă cu furculița prin Parlament”, a spus Manda la Antena 3, preluat de Hotnews.ro, întrebat de moderator ce s-ar putea întâmpla dacă în ziua votului moțiunii vor fi la Parlament și susținătorii PSD-ALDE și cei ai opoziției.
Senatorul PSD a adăugat că moțiunea de cenzură nu are nicio șansă să treacă și că este posibil ca și parlamentari ai Opoziției să nu fie prezenți sau să voteze moțiunea. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, luni, că social-democrații vor fi prezenți în plenul reunit pentru a asigura cvorumul necesar, dar nu vor vota la moțiunea de cenzură.
Președintele PNL Ludovic Orban a transmis, luni, un mesaj simpatizanților formațiunii pe care o conduce, îndemnându-i să iasă în stradă la mitingurile organizate în ziua moțiunii, atât în țară cât și în București.
" Am luat decizia de a solicita membrilor, simpatizanților PNL, să fie prezenți la toate manifestațiile de susținere a moțiunii de cenzură, atât în București miercuri, în ziua moțiunii, cât și în toate celelalte orașe în care se vor organiza mitinguri și le-am solicitat să fie prezenți pentru a fi alături de cetățenii români care vor ca România să revină pe drumul drept”.
La rândul său, președintele USR, Dan Barna, a anunțat luni că aleșii formațiunii pe care o reprezintă au intrat în grevă japoneză, urmând ca până miercuri să poarte banderole albe la mână. USR cheamă oamenii în stradă, pe timpul votului moțiunii de cenzură.
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, că USR nu va mai putea face accesul invitaților la grupul parlamentar al partidului, a anunțat liderul deputaților Claudiu Năsui. Protestatarii de săptămâna trecută au intrat cu ajutorul unor invitații din partea USR.
Imediat după ce au făcut accesul la Palatul Parlamentului, aceștia nu s-au dus la nivelul 1M, unde este grupul parlamentar al USR, ci au rămas la nivelul P1, unde au protestat, în timp ce premierul Viorica Dăncilă susținea un discurs în plenul reunit despre preluarea președinției Consiliului UE de către România din ianuarie 2019.