Pe aceeași temă
Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că Parlamentul și Ministerul Justiției trebuie să rezolve blocajul privind desființarea secției speciale. Premierul a spus și că declarațiile lui Stelian Ion, privind posibilitatea ruperii coaliției din cauza nerezolvării promisiunilor privind Justiția, sunt politicianiste.
”Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte simple, eu am desființat SIIJ printr-un proiect de lege aprobat de Guvern, acum este rolul Parlamentului, sub îndrumarea MInisterului Justiției să vină cu cea mai bună soluție, dacă există o altă soluție mai bună decât ce am făcut noi în ședința de guvern”, a declarat Cîțu.
”UDMR și USR au un punct diferit de vedere, eu cred că putem să găsim un element comun aici, de aceea am cerut ieri ca ședința să fie suspendată, s-o amânăm și să revenim după ce se întâlnesc experții, săptămâna viitoare
Eu zic ca acum să ne întoarcem al experți, există un grup de lucru, de acolo trebuie să vină cele mai bune opinii, experții ar trebui să ne spună exact, acolo sunt și de la PNL, și de la USR și de la UDMR”, a adăugat premierul.
Întrebat despre declarațiile făcute în weekend de ministrul Justiției, Cîțu a răspuns că ”nici gând, nu se rupe coaliția. Merge mai departe, este puternică. Astfel de declarații le înțeleg, suntem politiceni, mai încercăm prin declarații”.
Ministrul Stelian Ion a acuzat UDMR că blochează desființarea SIIJ și a spus că UDMR nu doreşte ca dosarele să ajungă la DNA pentru că nu ar avea încredere în instituție.
El a mai declarat că se poate rupe coaliţia de guvernare din cauza nerespectării obligaţiilor asumate în domeniul Justiţiei, criticând UDMR care a votat ”cot la cot” cu AUR în problema desfiinţării Secţiei speciale.