Pe aceeași temă
Nicolae Ciucă a declarat, vineri, după şedinţa Biroului Executiv al PNL în care s-au aprobat programul de guvernare şi Cabinetul minoritar PNL-UDMR, că la cum arată situaţia şi cifrele, matematic, guvernul nu are cum să treacă, dar, prin votarea, miercuri, a acestui guvern se poate câştiga timp în care partidele să găsească elementele comune.
„Sigur, la cum arată situaţia şi cifrele, matematic, guvernul nu are şanse să treacă. Pe parcursul negocierilor s-a constatat multă inflexibilitate în negociere şi am constatat că nu se va putea ajunge la un acord politic care să dea o majoritate în parlament”, a spus Nicolae Ciucă.
El a adăugat că, „ţinând cont de situaţia de astăzi, una complicată, a hotărât să meargă cu guvernul şi programul de guvernare în Parlament, pentru că există timp de reflexie până miercuri şi se pot gândi la ce pot spune electoratului”.
„Nu am o experienţă politică, dar neajungându-se la un acord politic, prin votarea acestui guvern, se poate câştiga timp pentru liniile de comunalitate, pentru proiecte comune”, a mai spus Ciucă, precizând că, în criza politică, economică, cu creşteri de preţuri în energie, la alimente, este şi această criză politică care trebuie rezolvată.
”Prin votarea acestui guvern pot să se aşeze şi să găsească un numitor comun. Urmează ca foarte curând să fie nevoie să punem PNRR în practică şi să gestionăm aceste fonduri, de aceea avem nevoie de un Guvern cu puteri depline, cât şi nevoia unei majorităţi în Parlament ca acele legi să poată fi aprobate”, a afirmat Ciucă.
El a menţionat că toate acestea sunt argumentele pentru care am decis să meargă în Parlament cu programul şi Cabinetul propus.
În schimb șeful liberalilor, Florin Cîțu, premierul demis, este optimist și spune că Guvernul minoritar Ciucă va trece prin Parlament deoarece strategia lui este să discute cu fiecare parlamentar în parte.
„Aşa cum am vorbit cu domnul Hunor (UDMR n.r.) de mai multe ori, acest guvern va trece, va avea susţinere pentru că avem un program de guvernare cu soluţii pentru această perioadă prin care trece România, vine cu soluţii”, a spus Florin Cîţu.
În plus, Cîțu susține că strategia este de a se discuta cu fiecare parlamentar: "Ştiţi bine că pentru a da jos Guvernul Dăncilă aceasta a fost strategia. Aşadar, vom discuta cu fiecare parlamentar în parte. Mesajul meu pentru ei este că trebuie să discutăm cu fiecare parlamentar în parte, pentru a avea susţinere pentru acest guvern”.