Cîțu o acuză pe Dăncilă că rectificarea de vineri este mită pe față pentru supraviețuirea Guvernului

Laurentiu Gheorghe | 07.10.2019

Senatorul Florin Cîțu (PNL) interpretează anunțul Vioricăi Dăncilă precum că rectificarea bugetară va fi făcută vineri, imediat după votul pe moțiunea de cenzură, este o mită pentru salvarea Guvernului.

Pe aceeași temă

Anunțarea rectificării bugetare imediat după moțiunea de cenzură este „mită pe față, a declarat senatorul Florin Cîțu la RFI.

Nu trebuie să ne mai ascundem aici. Este clar o mită, pe care Guvernul Viorica Dăncilă o promite. Deci cei care nu vor vota (moțiunea) vor avea beneficiile vineri, la această rectificare bugetară. Este mită pe față, pentru că dacă ne uităm pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, vedem că nu este nici o informație despre o rectificare bugetară, nimic și ar trebui pus în dezbatere publică acest lucru, bine, 30 de zile înainte, nu mai contează, legea la cei de la PSD nu este ceva de care să se împiedice, dar aici avem clar un caz de mită pe față”, a declarat Cîțu, luni, la RFI.

Senatorul PNL observă că s-a trecut „la nivelul doi”, adică se promit bani direct de la bugetul statului: „Am auzit acele zvonuri că se cumpără cu bani cash voturi, dar acum văd că se trece la nivelul doi și se promit bani de la buget, direct de la buget, pentru a rămâne la guvernare acest Guvern toxic”.

De asemenea și liderul Pro România, Victor Ponta, spune că toti parlamentarii PSD, impreuna cu primarii, au fost dusi la intalniri cu premierul Dancila pentru a li se promite ca vor primi bani la rectificarea bugetara. Sedinta de guvern in care se va aproba rectificarea a fost fixata pentru vineri, a doua zi dupa motiune.

Ponta confirmă, din surse social-democrate, că ședinția de guvern a fost progamata vineri, pentru ca Dăncilă „să dea bani celor care nu au votat moțiunea!”. Însă Ponta este optimism și spune că moțiunea va trece cu toate încercarile disperate ale PSD de a o bloca.

Postarea lui Ponta de pe Facebook:

  1. „In Aprilie 2012 Guvernul “Ungureanu” chiar a dat bani la primari inainte de motiunea de cenzura - si tot a picat

  2. Toti primarii si parlamentarii PSD au fost dusi in aceste zile la Dancila si la Valcov si au primit ..... promisiuni de bani ! Dupa care au aflat de la Ministerul de Finante adevarul : ca nu sunt bani , si ca dupa motiune mai discuta

  3. Dupa adoptarea motiunii de cenzura joi guvernul este demis, si conform Constitutiei Romaniei, NU mai poate adopta nicio ordonanta de urgenta - deci nici ordonanta de rectificare ( Sputnik o invata pe Dancila ca in Rusia se poate - ghinionul Vioricai ca nu e insa Prim Ministru acolo)

  4. Un Guvern serios si responsabil adopta rectificarea bugetara in sedinta normala de miercuri / o gasca de infractori incompetenti condusi de o marioneta amana un act atat de important pentru functionarea institutiilor statului incercand sa foloseasca banii publici ca spaga pentru parlamentari

Joi scapam de Vio si de Fifi / este insa esential sa punem in locul lor un guvern profesionist si Pro romani!”, a scris Ponta pe Facebook.

****

Dancila a anuntat duminica, la Husi, ca vineri va avea loc rectificarea bugetara si a reluat afirmatiile conform carora motiunea de cenzura nu va trece. Sedinta de Guvern anuntata de premier ar urma sa aiba loc la o zi dupa dezbaterea motiunii de cenzura, in urma careia opozitia da ca certa caderea Guvernului.

„Rectificarea bugetara va avea loc vineri. Vineri vom avea sedinta de Guvern, vom avea rectificarea bugetara si mai multe acte normative atat de asteptate in intreaga tara”, a afirmat prim-ministrul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22