Cîțu, supărat pe controalele ordonate de Ciucă la benzinării: „Atac împotriva sectorului privat”

L. G. | 14.03.2022

Florin Cîțu reclamă un „atac împotriva sectorului privat” după ce instituții ale statului au fost timise în control la distribuitorii de carburanți chiar de către premierul Nicolae Ciucă.

Pe aceeași temă

„Am văzut săptămâna trecută un desant al instituțiilor statului, împotriva companiilor private, pentru că, așa ne spuneau cei care au început acest desant, prețurile au crescut nejustificat. Ceea ce am văzut atunci, eu sper să se oprească, pentru că acest atac împotriva sectorului privat nu face bine, în acest moment. Avem nevoie de un sector privat care să performeze, un sector privat puternic, nu un sector privat hăituit”, a spus luni liderul PNL.

El a comentat că au fost tot felul de „declarații bombastice la televizor” ale unor șefi de instituții care n-au legătură cu dinamica prețurilor.

„Așa ceva nu admit, este inadmisibil și vă spun, dacă există un singur caz de abuz al funcționarilor statului împotriva sectorului privat, în această perioadă, șefii acestor instituții va trebui să plece acasă, voi cere demiterea lor, imediat. Sper să nu existe niciun caz de abuz. În acest moment, când avem nevoie de impozite la buget, când avem nevoie de locuri de muncă, să trimiți toată ziua, targetat, și de fapt, să nu ai niciun rezultat, doar să faci campanie la televizor, mi se pare inadmisibil”, a spus Cîțu.

Întrebat despre ANPC, liderul PNL a precizat că reprezentanții acestei instituții vorbeau despre prețuri, dar acestea nu sunt în atribuția lor.

„Au dat amenzi pentru faptul că existau etichete greșite sau celelalte lucruri pe care ar trebui să le facă zilnic, nu trebuie să vină în fiecare zi la televizor să-și facă campanie. Repet, un singur caz de abuz și acești oameni pleacă acasă, ca să fie foarte clar”, a adăugat Florin Cîțu.

Controale ordonate de Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că ANAF, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul Concurenței au demarat controale la toate companiile petroliere din România și că a cerut „sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate".

„Am activat, încă de aseară, instituțiile de control și verificare a situației generate de creșterea nejustificată a prețurilor la carburanți.

În această dimineață, am convocat o ședință cu responsabilii în măsură să gestioneze aceste măsuri. Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii, de a proteja economia, mai ales în această perioadă complicată, provocată de invazia militară rusă în Ucraina. Nu voi permite nimănui să profite de această situație pentru ca, din lăcomie sau din alte motive, să încerce să destabilizeze economia țării și viața cetățenilor.

Instituțiile responsabile vor fi ferme în verificările pe care trebuie să le facă și vor da sancțiuni drastice celor care încalcă legea.

România este o țară sigură, în care securitatea și siguranța noastră sunt garantate față de orice formă de agresiune, iar garanțiile trebuie să includă și stabilitatea economică. ANAF, ANPC, Consiliul Concurenței au demarat investigațiile pentru a lua măsurile necesare de stopare a oricăror practici ilegale, abuzive, care nu au nicio justificare reală economică.

Vor fi controlate toate companiile petroliere care funcționează în România. Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovați și sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate.

Guvernul nu permite astfel de practici și va folosi toate instrumentele legale pentru a proteja cetățenii și mediul de afaceri.

Atrag atenția că orice altă tentativă de a destabiliza echilibrele economice ale țării va fi de îndată, ferm și aspru pedepsită prin intervenția statului român. ", a declarat Nicolae Ciucă.

Anterior, premierul Ciucă se întâlnise joi dimineață cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și ministrul Economiei, Florin Spătaru.

La şedinţă au mai participat, de asemenea, preşedintele ANPC, Horia Miron Constantinescu, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, şi preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

De miercuri seară s-au format cozi la toate benzinăriile din țară de teamă că prețul va depăși 10 lei pe litru. Zvonul s-a răspândit rapid după ce televiziunile de stiri au transmis imagini de la o benzinărie MOL care afișase prețuri de peste 11 lei pe litrul de carburant.

"Este vorba despre reţeaua MOL, pentru că de la această reţea, de la Beiuş, a plecat această informaţie, de 11 lei. (...) Această informaţie a fost rostogolită prin social media şi a ajuns la a crea panică în România într-un timp foarte scurt: cozi la benzinării cum că de mâine preţurile vor fi de 10 şi 11 lei şi, mai mult, că vom rămâne şi fără stocuri de benzină şi motorină. (...) Este exclus să asistăm la o explozie a preţurilor la benzină şi la motorină, în condiţiile în care preţul barilului a început să scadă", a afirmat Virgil Popescu, la Digi24.

Premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant.

ANPC a dat amenzi

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi demararea de controale în toate companiile petroliere din România pe fondul creșterilor nejustificate la carburanți. "ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței au demarat investigații pentru a lua măsurile de stopare a oricăror practici ilegale abuzive care nu au justificare reală economică. Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovați și sanctiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate.", a spus Ciucă.

MOL a fost amendată de ANPC cu 100.000 de lei în urma scandalului privind prețul benzinei. În total, ANPC a dat amenzi de 370.000 de lei după controale la 70 de stații de carburant.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22