Ciucă: Am decis să susținem pragul de 9.000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu

L. G. | 30.03.2023

Liderii coaliției, Nicolae Ciucă (PNL) și Marcel Ciolacu (PSD) au anunțat miercuri seară că au decis să coboare pragul pentru infracțiunea de abuz în serviciu la 9.000 lei, față de 250.000, votat în Senat.

Pe aceeași temă

„În această seară, am decis să susţinem propunerea Ministerului Justiţiei privind pragul de 9000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu. L-am mandatat pe liderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache, să depună acest amendament în numele Partidului Naţional Liberal, în vederea susţinerii şi adoptării lui”, a anunţat Ciucă într-o postare pe Facebook.

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. 

Proiectul a generat critici, fiind comparat cu Ordonanţa 13 din epoca Dragnea, care a provocat ample proteste.

Ulterior, Ministerul Justiţiei a precizat că „nu există nicio referinţă concretă” în deciziile Curţii Constituţionale a României sau în avizele Comisiei de la Veneţia cu privire la valoarea economică sau financiară a unui prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi a anunţat că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei.

Context

Amendamentul care prevede acest prag aparține PSD, PNL și UDMR și este cuprins în proiectul de lege adoptat de Senat cu 79 de voturi pentru și 25 împotrivă.

Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmând să meargă apoi la dezbateri și vot în Camera Deputaților.

Articolul de lege introdus miercuri pe ordinea de zi a Senatului prevede introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu cel de 200.000 de lei specificat în OUG 13 elaborată de Dragnea și Grindeanu în 2017, și care a provocat mari proteste de stradă ale societății civile.

Modificările au fost introduse sub formă de amendamente de parlamentarii puterii PSD-PNL-UDMR la un proiect de lege inițiat de guvern în decembrie 2022. Astfel, fapta prin care un funcționar public produce cu intenție un prejudiciu mai mic de 250.000 nu va mai constitui o infracțiune. Dacă această prevedere ar fi fost în vigoare, Liviu Dragnea ar fi scăpat de condamnarea la închisoare.

Amendamentul depus de parlamentarii PSD-PNL-UDMR:

  • „Fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Amendamentul depus de parlamentarii Coaliției vine la un proiect de lege înaintat de guvern în decembrie 2022 care însă nu prevedea un prag valoric, ci doar precizarea că infracțiunea de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu este dacă funcționarul public nu îndeplinește o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență cauzând un prejudiciu sau o vătămare unei persoane.

Curtea Constituțională ceruse ca în lege să fie prevăzut un prag pentru abuzul în serviciu, dar fără să precizeze valoarea acestuia.

Hotărârea CCR din 2016, impunea ca numai comportamentul funcționarilor care constă în „încălcarea legislației primare” – adică a legii emisă de Parlament, dar și a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale Guvernului – să poată avea o consecință penală.

O altă modificare importantă ar viza propunerea ministerului justiției ca înregistrările efectuate de serviciile de informații să poată fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, inclusiv în cazul infracțiunilor de corupție, deși Curtea Constituțională a declarat, în urmă cu doi ani, neconstituțională o prevedere similară din CPP. Propunerea a fost însușită de Guvern în proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală adoptată la sfârșitul anului, însă a unii politicieni au pus în discuție din nou Constituționalitatea acestei prevederi.

Amendament venit pe mail de dimineață

Dezincriminarea abuzului și neglijenței în serviciu în cazul unui prejudiciu mai mic de 250.000 de lei este asumată de Coaliție, a declarat pentru HotNews.ropreședintele comisiei Juridice din Senat, senatorul PNL

Senatorul PNL a explicat că amendamentul însușit de către comisia Juridică are la bază o decizie a Coaliției de duminică seară, care i-a fost comunicată de mail.

Ședința Coaliției a avut loc în cerc restrâns duminică seara, iar la ea au participat Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor și Cătălin Predoiu. Potrivit surselor HotNews.ro vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu ar fi transmis mai departe către grupul parlamentar al PNL directiva ca amendamentele să fie trecute cu votul PNL.

„În urma deciziei politice de duminică seară din Coaliție ni s-au pus la dispoziție amendamentele care trebuiau să fie însușite, conform regulamentului, de către senatori. S-a luat decizia ca membrii Comisiei Juridice din Coaliție PSD, PNL și UDMR să-și însușească amendamentele. Textele mi-au fost comunicate luni și le-am transmis membrilor comisiei și le-am acordat un termen de studiu pentru marți dimineața când le-am discutat și le-am supus votului”, a explicat Țăgârlaș.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22