Pe aceeași temă
„Banii se vor rezolva prin reducerile de cheltuieli de la bunuri și servicii de 10% la fiecare minister, suficient cât să asigurăm cheltuielile anunțate aseară”, a spus Ciucă.
Liderii coaliției de guvernare au anunțat luni un nou pachet de măsuri economice și sociale, în valoare de 1,1 miliarde euro, denumit „Sprijin pentru România”. Măsurile propuse sunt următoarele:
Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.
Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.
Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:
Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială
Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie.
Creșterea colectării veniturilor la bugetului general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.
Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției