Pe aceeași temă
Peste 30 de persoane îi susţin, joi dimineaţă, în faţa Secţiei 10 Poliţie din Capitală, pe Claudiu Crăciun, Alexandru Alexe şi pe ceilalţi trei învinuiţi în dosarul privind agresarea ministrului Daniel Barbu, transmite Mediafax.
UPDATE: Claudiu Crăciun este acuzat de ultraj şi a fost pus sub urmărire penală, a anunţat avocatul său, Daniel Giuglea, în faţa Secţiei 10 Poliţie din Capitală.
Învinuiţii au fost chemaţi să dea declaraţii şi să fie înştiinţaţi că au fost puşi sub acuzare.
Claudiu Crăciun a stat de vorbă cu grupul de susţinători înainte de a intra la audieri.
Protestatarii au pancate pe care scrie "Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic" şi amintesc, în acest sens, articolul 35 din Constituţie. Un alt mesaj de pe pancartele afişate de protestatari este: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, prin viu grai, prin scris, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile", respectiv articolul 30 alineatul 1 din Constituţie.
Totodată, mulţi dintre protestatari şi-au prins în piept etichete pe care scrie "lider solidar" sau "lider făptuitor".
Crăciun a mai spus că, din punctul său de vedere, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ar fi făcut presiuni asupra anchetatorilor, în condiţiile în care l-ar fi declarat deja "vinovat, la o oră de maximă audienţă".
El a precizat că nu a văzut când a fost spartă luneta autoturismului, susţinând că ce s-a întâmplat în seara zilei de 17 octombrie nu a fost un atac, ci o întâlnire spontană prin care s-a urmărit atenţionarea ministrului Barbu despre "catastrofa" care se pregăteşte la Roşia Montană.
sursa: mediafax