Cluj: Profesorul Gheorghe Popescu de la UBB, acuzat de PLAGIAT, va fi dat afară. Comisia de etică i-a respins contestaţia

Fara Autor | 11.06.2013

Pe aceeași temă

Comisia de Etică a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj i-a respins contestaţia profesorului de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Gheorghe Popescu, acuzat de plagiat, referitoare la desfacerea contractului de muncă, astfel că acesta va fi dat afară, scrie Mediafax.

 

 

 

Purtătorul de cuvânt al UBB, Paul Fărcaş, a declarat, marţi, că a fost respinsă de către Comisia de Etică a universităţii şi contestaţia depusă de Gheorghe Popescu.

"Comisia de Etică a UBB a respins contestaţia depusă de profesorul universitar Gheorghe Popescu de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) la decizia de desfacere disciplinară a contractului său de muncă în urma acuzaţiei de plagiat. Ca urmare, se va pune în aplicare în 30 de zile decizia iniţială a Comisiei de Etică a UBB, de desfacere a contractului de muncă al acestuia", a spus Fărcaş.

 

Şi fiul lui Gheorghe Popescu, Tudor Popescu, cadru didactic asociat la FSEGA, al cărui nume apărea şi el printre autorii cărţii plagiate, fusese sancţionat de Comisia de Etică a UBB cu suspendarea pe doi ani şi jumătate a dreptului de a participa la concursuri pentru ocuparea vreunui post în universitate. Acesta a contestat decizia, iar Comisia de Etică a UBB a respins inclusiv contestaţia acestuia.

Gheorghe Popescu, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai" (UBB), a fost acuzat de o fostă doctorandă că i-ar fi plagiat în întregime lucrarea de doctorat pe care acesta a coordonat-o şi ar fi publicat o carte, alături de alţii.

 

 

Valeria Gîdiu, fost doctorand la UBB, declara, în 22 aprilie, că a depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenţia Comisiei de Etică a universităţii, dar şi la Decanatul FSEGA şi că solicita retragerea cărţii plagiate de pe piaţă. Aceasta spunea că la elaborarea tezei de doctorat a lucrat pe un fond din cadrul Arhivelor Naţionale Cluj, fiind primul cercetător care a studiat acest fond.


Cititi si:

- UPDATE: Universitatea Babes Bolyai. Profesorul Gheorghe Popescu acuzat de o fostă doctorandă că i-ar fi PLAGIAT în întregime lucrarea


Comisia de Etică a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj a decis, în mai, desfacerea contractului de muncă al profesorului Gheorghe Popescu, însă decizia a fost contestată de acesta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22