CNA respinge orice implicare in cazul Monica Macovei-PRO TV. Macovei acuza ca emisiunea la care era invitata a fost ANULATA ca urmare a unui telefon din partea CNA

T.d. | 30.10.2014

Pe aceeași temă

CNA respinge orice fel de implicare in decizia PRO TV de a anula o emisiune online de pe site-ul stirileprotv.ro. Reactia vine dupa ce candidatul independent la prezidentiale Monica Macovei a afirmat pe Facebook ca a fost “anuntata de reprezentantii PRO TV ca emisiunea la care eram invitata a fost anulata ca urmare a unui telefon din partea CNA”, potrivit Hotnews.

Comunicatul vine dupa ce subiectul a fost dezbatut in sedinta CNA, in prima parte a zilei

Comunicatul integral:

"Ref. la acuzatiile aduse CNA de catre doamna Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidentiale, cu privire la anularea unei emisiuni ce urma sa fie transmisa on-line pe site-ul "stirileprotv.ro" in data de 29.10.2014

Membrii Consiliului National al Audiovizualului dezmint categoric orice fel de implicare a institutiei in anularea unei emisiuni ce urma sa fie transmisa on-line pe site-ul "stirileprotv.ro". In acest sens, Consiliul a avut in vedere informatiile vehiculate in presa in zilele de 28 si 29.10.2014, ca urmare a afirmatiilor doamnei Monica Macovei, candidat independent la alegerile pentru Presedintia Romaniei, potrivit carora CNA ar fi intervenit la postul de televiziune Pro TV pentru anularea unei emisiuni transmise on-line pe site-ul stirileprotv.ro, emisiune la care domnia sa urma sa participe.

 De altfel, atributiile si competentele CNA sunt strict stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul neavand niciun fel de posibilitate de a interveni asupra continutului unui site de internet, inclusiv in ceea ce priveste site-ul unui radiodifuzor licentiat in Romania.

Trebuie mentionat, in acelasi context, faptul ca postul Pro TV  a avut o pozitie ferma cu privire la afirmatiile doamnei Monica Macovei, precizand atat intr-un comunicat remis presei in data de 29.10.2014, cat si in sedinta publica a CNA din data de 30.10.2014, ca "nu a existat nicio interventie a unei autoritati publice sau a CNA de a stopa acest demers, ci a fost o decizie editoriala interna a Pro TV",  postul mentionand ca a decis sa renunte complet la a mai organiza acele emisiuni on-line "pentru a nu crea impresia unui partizanat politic".

 

Monica Macovei: Un abuz si o incalcare a legislatiei

Site-ul StirileProTV.ro a retras de pe site primul interviu – cu Klaus Iohannis – dintr-o serie de interviuri online, care urmau sa fie facute cu unii dintre candidatii la presedintie. Conform unui comunicat al Pro TV, aceasta serie nu va mai fi continuata pentru ca postul sa nu fie acuzat de partizanat politic. Monica Macovei sustine pe Facebook ca a fost "anuntata de reprezentantii Pro TV ca emisiunea la care eram invitata a fost anulata ca urmare a unui telefon din partea CNA”.

De ce a oprit site-ul seria de interviuri?

"Aceasta decizie apartine Pro TV si a fost luata tinand cont de faptul ca dupa difuzarea on line a video-chatului, o serie de alti candidati si sustinatori ai lor au solicitat timp egal de exprimare pe site-ul stirilor. In aceste conditii, desi Pro TV invitase la discutie principalii 6 candidati, din care acceptasera invitatia doar 4, Pro TV a decis sa renunte complet la a mai organiza aceste video-chaturi, pentru a  nu crea impresia unui partizanat politic."

Seria de interviuri online trebuia sa fie realizata de Cristian Leonte si, pe langa Iohannis, urma sa-i mai includa pana vineri, potrivit informatiilor initiale, pe Monica Macovei, Teodor Melescanu si Elena Udrea. Pro TV precizeaza ca invitase la discutie "principalii 6 candidati, din care acceptasera invitatia doar 4" - deci nu si Victor Ponta si Calin Popescu Tariceanu.

Televiziunea Pro TV nu se numara printre statiile care si-au declarat intentia de a reflecta campania prezidentiala, dar aceasta a fost acoperita pe site-ul StirileProTV.ro, care nu intra sub incidenta Legii audiovizualului si a CNA.

"Maine, (miercuri, n.red.) ar fi trebuit sa particip la o emisiune online pe site-ul stirileprotv.ro. Am fost anuntata de reprezentantii ProTV ca emisiunea a fost anulata ca urmare a unui telefon din partea CNA. Mai mult, emisiunea la care a participat astazi contracandidatul Johannis a fost stearsa de pe site.

Orice interventie a CNA asupra continutului unui site de Internet reprezinta un abuz si o incalcare flagranta a legislatiei romane si europene. CNA are atributii doar in audiovizual si functioneaza intr-o tara UE, nu in Rusia sau China", a scris pe Facebook, Monica Macovei.
 

Pozitia Pro TV

"PRO TV a hotarat sa opreasca seria interviurilor cu candidatii la alegerile prezidentiale, demers ce a avut startul astazi prin prezenta lui Klaus Iohannis la video-chatul moderat de  Cristian Leonte, transmis live pe site-ul stirileprotv.ro.
Aceasta decizie apartine Pro TV si a fost luata tinand cont de faptul ca dupa difuzarea on line a video-chatului, o serie de alti candidati si sustinatori ai lor au solicitat timp egal de exprimare pe site-ul stirilor. In aceste conditii, desi Pro TV invitase la discutie principalii 6 candidati, din care acceptasera invitatia doar 4, Pro TV a decis sa renunte complet la a mai organiza aceste video-chaturi, pentru a  nu crea impresia unui partizanat politic. Nu a existat nicio interventie a unei autoritati publice sau a CNA de a stopa acest demers, ci a fost o decizie editoriala interna a Pro TV", arata reprezentantii postului tv.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22