Pe aceeași temă
Surse din CNSAS au declarat pentru G4Media.ro că dosarul care conține noi dovezi privind colaborarea fostului președinte Traian Băsescu cu Securitatea a fost înaintat Curții de Apel București. Informația a fost dată și de proaspătul europarlamentar PNL, Rareș Bogdan.
Traian Băsescu, în prezent senator PMP, a fost ales duminică europarlamentar pe lista aceluiași partid. Înainte de alegeri, el a semnat o declarație pe propria răspundere prin care a negat că ar fi fost colaborator al Securității ca poliție politică.
Pe 9 mai, CNSAS a transmis un comunicat de presă prin care a confirmat aprobarea unei note de constatare care conține elemente noi privind posibila colaborare a fostului președinte Traian Băsescu cu Securitatea comunistă.
„Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”, a transmis CNSAS pe 9 mai.
În seara aceleiași zile, Antena 3 a susținut că Traian Băsescu ar fi avut un nume conspirativ cu care semna note la Securitate, acesta fiind Petrov. Așteptat de o echipă a Antenei 3 la ieșirea din sediul postului B1 TV, unde fusese la o emisiune, Traian Băsescu a negat că ar fi folosit un asemenea nume conspirativ. „Nu”, a fost răspunsul scurt al lui Traian Băsescu, la întrebarea reporterului.
Fostul președinte declarase anterior pentru G4Media.ro că își menține declarația din 2006, potrivit căreia nu a semnat nici un angajament cu Securitatea și nu a dat note informative.
CNSAS i-a eliberat până acum patru adeverințe lui Traian Băsescu potrivit cărora nu a colaborat cu Securitatea. Ultima astfel de adeverință a fost eliberată în februarie 2014, după ce Colegiul a analizat noi documente descoperite în arhivele instituţiei, documente ce nu fuseseră verificate până atunci.
Potrivit Adevărul, CNSAS a mai emis în 2002, 2004 şi 2006 decizii potrivit cărora Traian Băsescu nu a fost agent/ colaborator al Securităţii ca poliţie politică, decizia din 2006 fiind menţinută şi în 2009, ca urmare a verificărilor făcute cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
Comentarii 2
Isoscel - 05-29-2019
Cum a infestat toate institutiile statului cu jigodii gen Dorneanu, Adina Florea, Savonea, Ciorbea ...cu siguranta ca PSD-ul isi are oamenii lui si in CNSAS ! Traian Basescu cu siguranta ca nu a avut alte relatii cu securitatea decat cele oficile cerute de functia sa. Ca acum , in colaboare cu haznaua 3 , care stie deja mai mult decat s-a comunicat, numele de colaborator, se va fi fabricat nu stiu ce hartie semnata de vreun Petrov, real sau fictiv, nu ar fi de mirare. Slugile oribile ale lui Voiculescu numai pentru si din asta traiesc ! Cand va disparea Felix si burduful lui cu bani , indivizii Gadea, Ciuvica, Badea, Ursu... vor ajunge sa spele latrine, mediu cu care sunt deja atat de obisnuiti. P.S. Observ ca d-l F.D.Mirea vrea sa echilbreze lucrurile si sa faca el impartirea succesului sau insuccesului de la recentele alegeri si referendum. sa nu-i lase singuri pe prietenii lui PSD-isti ! Trebuie sa-l lipeasc acolo si pe Basescu. Si nu ma indoiesc ca la viitorele sale comentarii ii vom gasi in aceeasi situatie si pe Rares Bogdan, Ciolos si in cele din urma Iohannis ! Este o tactica careia d-l Mirea ii stie eficienta si utlizarea !
RăspundeFLORIAN D. MIREA - 05-29-2019
Deh, omul asta era nu doar comunist dar lucra in slujba politiei politice a regimului Ceausescu. Este explicabil de ce a descatusat cu o mana sistemul de Justitie si l-a blocat cu cealalta mana sa isi indeplineasca rolul in mod nestingherit. Justitia libera a fost buna pentru Basescu doar pana la clanul Cocos si Udrea. A mimat confruntarea cu Ponta, ca sa aiba USL o bestie neagra de demonizat in revenirea in forta la carma statului. Si astazi oamnilor care vor dreptate in tara asta li se mai arunca in cap cu bata "Basescu", special inventata ca sa impiedice Romania sa progreseze. Basescu este fratele geaman la lui Iliescu, Nastase, Ponta, Dragnea, care a primit misiunea vietii lui in anul 2004: sa monopolizeze voturile celor care aveau nevoie de o alternativa la fesenismul iliescian. A facut un mizerabil joc de saltimbanc politic, pacalindu-i pe romani ca este adeptul democratiei. Dupa ce n-a mai fost la Cotroceni s-a demascat singur ce era si ce a ramas de fapt. Un cirac al mafiotilor pesedisti. Acum lumea trebuie sa fie mai atenta si sa nu se multumesca dor cu rezultatul votului din 26 mai. Ei trebuie sa impiedice atat aparitia unui nou Dragnea, cat si aparitia unui nou Basescu.
Răspunde