Coaliția a decis creșterea tuturor pensiilor cu 12,5% și ajutoare pentru pensiile sub 3.000 de lei

L. G. | 22.11.2022

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat oficial, luni seară, că în sedinţa de coaliţie s-a decis creşterea punctului de pensie cu 12,5%, de la 1 ianuarie, astfel că acesta va avea valoarea de 1.784 de lei.

Pe aceeași temă

Astfel, vor fi acordați câte 1.000 de lei pentru cei care au pensie sub 1.500 lei, câte 800 de lei pentru cei cu pensie sub 2.000 și câte 600 de lei pentru cei cu pensie sub 3.000 de lei. Adică un pensionar cu un venit sub 1.500 de lei va primi 500 de lei în ianuarie și 500 de lei în iunie.

De asemenea, cei care au pensii de handicap vor primi a treisprezecea pensie. În plus, pensionarii cu pensii de până la 1.700 de lei vor primi carduri sociale în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei în două tranșe semestriale ca ajutor pentru energie pentru pensionarii cu pensii de până la 2.000 de lei.

”PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a arătat Ciucă, menţionând şi celelalte decizii luate, între care continuarea acordării sprjinului pentru cei cu pensii mici, a voucherelor sociale, a sprijinului pentru plata facturilor la energie, actualizarea alocaţiilor pentru copii şi a unor indemnizaţii. Deciziile au fost prezentate şi de liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a afirmat însă că: „pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni şi despre ceea ce au ei nevoie acum”. La rândul său, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a susţinut că Uniunea ”a sprijinit dintotdeauna pensionarii”.

”În şedinţa Coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a explicat Nicolae Ciucă, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, odată la două luni, pe tot parcursul anului.

”Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare. Am convenit, de asemenea, ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de procente. Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a subliniat premierul Ciucă.

La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut referire, tot într-o postare pe Facebook, la deciziile luate în coaliţie.

”În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente şi cifre, dar mai puţin despre viaţa oamenilor. Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni şi despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre #echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei de #SprijinpentruRomânia. Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susţinerea din partea statului trebuie să meargă în proporţie mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Şi aici mă refer atât la persoanele active - salariaţii cu salariu minim - prin creşterea salariului minim la 3.000 lei (din care 200 de lei scutiţi de taxe), cât şi la cei care un muncit o viaţă şi cu toate acestea au acum pensii mici”, a arătat Ciolacu.

El a adăugat că se doreşte încurajarea sectorul construcţiilor să se dezvolte şi de aceea va creşte salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente şi în prezent.

”Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferenţiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenţi şi am reuşit să-i convingem şi pe partenerii de Coaliţie de justeţea propunerii PSD. Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor creşte cu un procent de 12,5 %, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei şi 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărţit în două tranşe pe parcursul anului 2023. De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărţit în două tranşe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. În ceea ce priveşte protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizaţie. Totodată, se va actualiza cu rata inflaţiei indemnizaţia pentru veteranii şi văduvele de război – aceste indemnizaţii fiind îngheţate din anul 2018, creşterea fiind de aproximativ 30%. De la 1 ianuarie 2023, alocaţiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflaţiei”, a menţionat Ciolacu.

O postare similară are şi liderul UDMR, Kelemen Hunor. „Uniunea Democrată Maghiară din România a sprijinit dintotdeauna pensionarii. Astăzi, 91 la sută dintre pensionarii din ţară au pensii sub 3.000 de lei şi este datoria noastră morală de a creşte veniturile lor cu rata inflaţiei sau, când vom avea posibilitatea, chiar cu mai mult”, a afirmat viceprim-ministrul Kelemen Hunor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22