Coaliția a decis să renegocieze PNRR, din cauza crizei alimentare generate de războiul din Ucraina

Redactia | 03.06.2022

PNL și PSD au cerut și au decis, vineri dimineață, în ședința Coaliției de guvernare, să se redeschidă negocierile cu cei de la Comisia Europeană pentru anumite capitole din PNRR.

Pe aceeași temă

Este vorba despre introducerea proiectului național de irigații și de completări la capitolul spitale, au declarat pentru Digi24.ro surse politice.

În actualul PNRR al României nu există prevederi legate de programul de irigații, or, după cum au explicat liderii Coaliției în ședința de vineri, acest lucru este o mare vulnerabilitate la adresa securității alimentare, în contextul războiului din Ucraina, care a fost un furnizor major de cereale și ulei de floarea soarelui. 

Un alt subiect discutat a fost cel legat de independența energetică, dorindu-se obținerea unor fonduri mai mari pentru exploatarea de gaze și pentru energie verde. 

Tot prin PNRR se dorește capitalizarea firmelor prin acordarea de noi granturi. 

În plus, vor fi acordate 1,1 miliarde de lei pentru spitale noi și secții noi de spitale și 600 de milioane de euro pentru modernizarea celor existente. În total, este vorba despre 25 de spitale noi care să deservească mai multe orașe. 

Surse din conducerea Coaliției susțin că cei de la Comisia Europeană sunt de acord cu renegocierea acestor capitole din PNRR-ul României.  


Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22