Pe aceeași temă
Deputaţii din Comisia de Regulament au decis, prin vot, drept inadmisibilă solicitarea procurorului general privind reluarea votului asupra cererii de începere a urmăririi penale a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian 1, punctul de vedere al forului urmând să fie trimis Biroului Permanent, scrie NewsIn.
Deputaţii PSD, PNL, UDMR şi cel al minorităţilor naţionale au susţinut inadmisibilitatea cererii procurorului general Laura Codruţa Kovesi, arătând că motivul de reluare a votului oferit de Kovesi, anume declararea drept neconstituţională a Regulamentului pe baza căruia deputaţii au acordat primul vot în dosarul Zambaccian 1, nu este în concordanţă cu prevederile legii de funcţionare a CCR. Aceştia au subliniat că deciziile Curţii Constituţionale au efect doar pentru viitor.
Preşedintele Comisiei, Iustin Cionca-Arghir (PDL), a fost singurul membru care a votat pentru admiterea cererii. El a susţinut că forul pe care îl conduce a fost sesizat în mod eronat de conducerea Camerei Deputaţilor şi că nu există vreo obligaţie a Comisiei de a elabora un raport pe această temă, apreciind că deputaţii jurişti sunt cei care ar trebui să se pronunţe asupra solicitării procurorului general.
În replică, udemeristul Mate Andras a subliniat că deputaţii din Comisia de Regulament trebuie să dea o interpretare asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii cererii lui Kovesi, iar Comisia juridică este cea care judecă pe fond problema. De aceeaşi părere a fost şi social-democratul Bogdan Niculescu Duvăz, care a spus că, potrivit articolului 228 din Regulamentul Camerei, atunci când se ivesc interpretări diferite pe marginea unui text din Regulament, Comisia este cea sesizată. Acesta a amintit că, dacă se va relua votul asupra dosarului lui Năstase, atunci ar trebui ca toate numirile din 1995 până în prezent să fie declarate nule. "Nu e cazul să mai votăm, Parlamentul s-a mai pronunţat odată" a spus social-democratul. Duvăz a susţinut că reluarea discuţiilor asupra acestui dosar reprezintă un gest de campanie şi a întrebat de ce preşedintele Camerei, Roberta Anastase, nu a trimis spre analiza cererea procurorului pe 10 martie, atunci când a primit-o.
"Cădem de multe ori în greşeala de a fi subiectivi" a răspuns democrat-liberalul Cionca Arghir. Acesta a declarat că nu există niciun text de lege care să interzică reluarea votului într-un astfel de caz.
Reprezentanta minorităţilor, Liana Dumitrescu, a anunţat că mandatul său din partea grupului parlamentar este de a vota în sensul inadmisibilităţii solicitării lui Kovesi, repetând că deciziile CCR nu sunt retroactive. Arghir a propus amânarea votului, insistând ca subiectul să fie reluat în termen de 2 săptămâni, variantă respinsă de Comisie. În final, propunerea de transmitere către conducerea Camerei a punctului de vedere privind inadmisibilitatea cererii a întrunit 4 voturi favorabile şi unul împotrivă.