COD ROȘU de caniculă în România. Regiuni cu 42 de grade Celsius

E.b. | 03.08.2017

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare cod roșu de caniculă pentru 12 județe. În plus, pentru restul țării a fost emisă o atenționare de cod portocaliu de caniculă. Mai jos, harta cu județele afectate de caniculă.

Pe aceeași temă

 

Avertizarea cod roșu este valabilă în zilele de vineri și sâmbătă. Astfel, valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat.

 

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.

 

În zonele de câmpie și de podiș ale județelor: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade.

 

Mâine și poimâine, în restul țării, va fi cod portocaliu de caniculă. În Moldova, Dobrogea, Muntenia și local în Maramureș, Transilvania și Oltenia temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.

 

15 județe se află de ieri și vor și fi astăzi sub cod portocaliu de temperaturi ridicate: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Mureş şi Bistriţa Năsăud, restul țării find sub cod galben.

 

Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării.

 

Astăzi, în intervalul orar 12:00-20:00, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzile din judeţele vizate de codul portocaliu de caniculă (Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Sibiu, Alba, Bihor, Cluj, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița-Năsăud), pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

 

De asemenea, autoritățile din nouă țări de pe continent au emis atenționări cod roşu de caniculă. Sunt aşteptate temperaturi între 30 şi 40 de grade Celsius, din Elveţia în Ungaria şi din sudul Poloniei până în Sicilia.

 

Cea mai gravă situaţie pare a fi în Balcanii de Vest: Serbia şi Croaţia sunt integral sub avertizare cod roşu toată ziua. Canicula este cauzată de un front cald venit din Africa, care s-a abătut de câteva zile peste sudul şi centrul Europei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22