Codrin Ştefănescu: Îl aşteptăm cu toţii pe Adrian Năstase în PSD

Fara Autor | 18.03.2013

Pe aceeași temă

Fostul premier Adrian Năstase este aşteptat în PSD, pentru moment însă el nu poate să mai obţină o funcţie asemănătoare celei pe care o avea când a fost condamnat, a afirmat luni secretarul Consiliului Naţional al PSD, Codrin Ştefănescu, informează AGREPRES.

"Vreau să fac încă o precizare vizavi de speculaţiile care s-au aruncat în mass-media legate de viitorul lui Adrian Năstase în PSD. Aşa cum a declarat şi Victor Ponta, preşedintele partidului, noi îl aşteptăm cu toţii în PSD. În ultima decizie scrie că nu poate să mai obţină o funcţie asemănătoare celei pe care a avut-o când a fost condamnat, momentan, deci, nu poate să fie preşedinte sau premier, însă juriştii noştri găsesc soluţii şi la această oră vizavi de această chestiune", a declarat Ştefănescu.

În opinia sa, este "jenant" modul cum se comportă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

"În faţa unei săli arhipline, DNA încă o dată a arătat cât de răuvoitori pot să fie procurorii şi care este de fapt substratul acestui dosar politic: întârzierea eliberării lui Adrian Năstase şi ţinerea lui cât mai departe de zona politică. (...) Pentru că vreau să vă spun că sentimentul tuturor este de frustrare în acest moment. Adică deja au început pe lângă membri de partid, susţinători şi în rândul populaţiei, este o stare de nervozitate vizavi de comportamentul pe care îl au procurorii DNA în acest caz. Adică deja totul este cusut cu aţă albă de asemenea manieră, încât este vizibil procesul politic în care a fost implicat şi arestat Adrian Năstase", a spus Codrin Ştefănescu.

Potrivit acestuia, eliberarea lui Adrian Năstase nu înseamnă că s-a făcut dreptate.

"Dreptate va fi în momentul în care avocaţii de la un tribunal internaţional, la CEDO sau în altă parte, vor demonstra nevinovăţia lui Adrian Năstase. Sigur că o să fie destul de târziu, sigur că toată această perioadă în care a fost afectat, opt ani de hărţuire, aproape un an se face de când stă în închisoare, nu se vor şterge cu buretele, dar se va face dreptate pentru Adrian Năstase cât de curând. În sală aţi văzut comportamentul celor care au fost prezenţi. Adică aplauze, s-a strigat 'libertate!', vreau să vă spun că un foarte mare număr de avocaţi şi de jurişti au fost prezenţi în sală, chiar dacă nu aveau o treabă cu acest dosar, special ca să vadă modul în care reacţionează DNA şi modul în care vorbeşte Adrian Năstase, pentru că inclusiv el, personal, s-a apărat în faţa motivelor jenante invocate de DNA", a susţinut Ştefănescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22