Pe aceeași temă
Statutul Oanei Mizil în PSD trebuie analizat, a declarat joi Codrin Ștefănescu, secretarul general al organizației de partid București, adăugând că excluderea lui Marian Vanghelie s-a dovedit " oportună".
Statutul Oanei Mizil trebuie lămurit fiindcă ea apare în tabelul de inițiativă a noului partid creat de Geoană și Vanghelie, tabel depus la Tribunalul București.
"Ceea ce se întâmplă astăzi la DNA ne șochează. (...) Suma mi se pare atât de colosală... Cu 500 de milioane de euro cumperi tot sectorul, 4.000 de imobile cumperi la prețul de astăzi, mi se pare fabulos. Și, chiar dacă este vorba de niște ani de zile în care spun că el a prejudiciat prin contracte cu firme de casă totuși așteptăm lămuriri, pentru că suma mi se pare absolut uluitoare", a spus Codrin Ștefănescu, citat de Agerpres.
Întrebat dacă parte din acești bani ar fi putut fi folosiți în campaniile electorale ale partidului, Ștefănescu a declarat că Marian Vanghelie "nu a sprijinit niciodată, la modul serios, o campanie a PSD".
Procurorii DNA efectuează joi mai multe percheziții, inclusiv la locuința edilului Marian Vanghelie și la Primăria sectorului 5, într-un dosar de corupție ce vizează comise din 2007 până în prezent privind lucrări publice ilegale acordate.