Codruţa Kovesi: Sunt suspiciuni în privinţa diagnosticului pus lui Adrian Năstase

Fara Autor | 26.06.2012

Pe aceeași temă

Procurorul general, Codruţa Kovesi, afirmă că există suspiciuni cu privire la diagnosticul pus fostului premier Adrian Năstase şi că urmează să fie verificate toate actele medicale. Doctorul Serban Bradisteanu, cel care l-a operat pe Nastase si a afirmat ca acesta are nevoie de o spitalizare lunga deoarece sufera de afectiuni cardiace, a fost pus sub urmarire penala de procurorii DNA.

"Se verifică documentele medicale, modul în care au fost ele emise", a spus procurorul general, potrivit Mediafax.

Întrebată dacă există suspiciuni legate de diagnosticul pus lui Năstase, Kovesi a răspuns: "Da".

În ceea ce îi priveşte pe poliţiştii audiaţi la DNA, Kovesi a spus că se verifică dacă poliţiştii care ar fi trebuit să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei în cazul lui Năstase au calitatea de poliţişti judiciari. Ea a spus că verificările vizează respectarea procedurilor legate de punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei în cazul lui Năstase, iar dacă se va constata că poliţiştii nu au respectat aceste proceduri le va fi retras avizul de poliţie judiciară.

Medicul Şerban Brădişteanu şi trei poliţişti, printre care şi un şef din Poliţia Capitalei, sunt audiaţi, marţi, la DNA, într-un dosar în care se fac cercetări privind favorizarea infractorului, în legătură cu punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase.

Procurorii DNA suspectează că între persoanele vizate în acest dosar au existat înţelegeri premergătoare legate de modul în care să se facă arestarea şi ulterior încarcerarea lui Năstase, în baza condamnării definitive în dosarul "Trofeul calităţii".

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, în 20 iunie, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul calităţii". Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat în 21 iunie.
Din echipa medicală care l-a operat pe Năstase au făcut parte medicii Şerban Brădişteanu şi Ioan Lascăr, aceştia fiind, de altfel, cei care s-au ocupat de Năstase după internare.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22